Caută
Close this search box.

Brexitul se amână până pe 31 octombrie. Între timp, Marea Britanie participă la alegerile europarlamentare și poate chiar să organizeze un nou referendum

Brexit

Cel mai lung divorţ din istorie se prelungeşte. Brexitul se amână încă o dată. Liderii europeni au decis să acorde Marii Britanii încă o extindere a datei la care să părăsească blocul comunitar, până la sfârșitul lunii octombrie. În acest timp, Marea Britanie constinuă să fie membru al Uniunii, trebuie să participe la alegerile pentru Parlamentul European și să găsească o soluție. Care ar putea fi aceasta, aflăm din corespondența lui Lucian Pîrvoiu de la Bruxelles.

31 octombrie. Aceasta este noua dată stabilită de liderii europeni pentru ieșirea Marii Britanii, la capătul unei nopți lungi, în care Franța s-a opus unei extinderi prea lungi a acestei situații de incertitudine. Între timp, Regatul Unit va putea fie să ratifice Acordul de retragere, să revoce articolul 50 sau chiar să organizeze un nou refernedum.

Donald Tusk, președintele Consiliului European: „Consiliul European a decis să-i acorde Regatului Unit o extindere flexibilă a prevederilor Articolului 50 până pe 31 octombrie. Asta înseamnă șase luni în plus pentru Marea Britanie. În tot acest timp, deciziile vor fi în totalitate în mâinile Marii Britanii. Vă rog, nu irosiţi acest timp”.

În toată această perioadă, Marea Britanie se va bucura în continuare de toate drepturile de până acum.

Lucian Pîrvoiu, corespondent TVR la Bruxelles: „Rămâne membru de facto și va trebui să participe la alegerile europene”.

Nuca tare a acestui nou termen, de 31 octombrie, este finalul de mandat al acestei Comisii Europene și începutul unui nou mandat, rezultat în urma alegerilor pentru Parlamentul European. O nouă prelungire ar da naștere unei situații inedite.

Jean-Claude Juncker: „Îmi convine decizia luată în această noapte, pentru că jobul meu se termină anul acesta pe 1 noiembrie, şi bănuiesc că, dacă ne vom lungi în noapte, va trebui să plec la miezul nopţii”.

Din acest moment, Brexitul devine integral problema premierului Theresa May, care va trebui să explice la Londra noii termeni și să obțină un acord în Parlament.

Din Bruxelles, pentru TVR, Lucian Pîrvoiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri