Caută
Close this search box.

CCR a amânat pentru joi pronunțarea pe completurile de 3 judecători. Patru judecători au cerut amânarea dezbaterilor – surse

bogdan marin

Potrivit G4Media.ro., CCR a amânat pentru joi, la ora 10, deliberările pe completurile de 3 judecători, patru judecători cerând amânarea dezbaterii.

Patru judecători au cerut amânarea dezbaterilor pe motiv că nu au avut timp să citească raportul pe care judecătorul-raportor Petre Lăzăroiu l-a trimis abia marți după-amiază.

Cei patru judecători care au pledat pentru amânarea dezbaterilor au fost Livia Stanciu, Daniel Morar, Ștefan Minea și Mona Pivniceru.

Sursele din cadrul CCR au mai explicat pentru G4Media.ro că singurul care s-a opus vehement amânării dezbaterilor a fost chiar judecătorul Petre Lăzăroiu, cel care a transmis cu mare întârziere raportul pe sesizarea făcută de Florin Iordache. Lăzăroiu a invocat motive de sănătate, susținând că are programată o operație, iar pe acest fond președintele CCR, Valer Dorneanu, a stabilit un nou termen pentru joi la ora 10:00.

Raportul întocmit de judecătorul-raportor Petre Lăzăroiu în ceea ce privește sesizarea depusă de Florin Iordache la CCR referitor la completurile de trei judecători de la ÎCCJ este orientat spre admiterea acțiunii fostului ministru al justiției, au declarat pentru G4Media.ro surse din cadrul Curții Constituționale.

”Concluziile raportului lasă la latitudinea Curții să decidă, nu se face o recomandare clară pro sau contra admiterii sau respingerii sesizării. În schimb, întreaga argumentație este orientată (spre admiterea sesizării lui Iordache – n. red)”, au declarat sursele citate.

”Foarte probabil va fi luată o decizie azi. Toate lucrurile arată acest lucru. Ca decizia să fie amânată ar trebui ca un judecător să propună acest lucru și se supune la vot”, au mai explicat sursele citate.

Petre Lăzăroiu a fost desemnat de președintele CCR, Valer Dorneanu, judecător-raportor în această speță care l-ar putea scăpa pe Liviu Dragnea de condamnarea în primă instanță de trei ani și jumătate de închisoare cu executare primită anul trecut în dosarul angajărilor fictive de la Protecția copilului Teleorman.

Lăzăroiu a transmis raportul colegilor săi judecători abia marți după-amiaza, cu mai puțin de 24 de ore înaintea ședinței de judecată, stabilită pentru azi la ora 10:00. Potrivit unor surse din cadrul CCR, este cu totul neuzual ca un judecător să transmită atât de târziu raportul, mai ales într-o speță importantă. Petre Lăzăroiu a fost numit judecător CCR în septembrie 2008 de către președintele de atunci, Traian Băsescu, mandatul fiindu-i reînnoit un an mai târziu. El urmează să părăsească CCR în vara acestui an.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri