Caută
Close this search box.

Ce spune fostul om de legătură al SRI cu Dragnea despre liderul PSD

dragnea

„Am fost omul de legătură al SRI cu Dragnea. Acest individ este în stare de orice, n-are nicio fărâmă de respect pentru această țară. Ar tranzacționa orice, în interes personal”, susţine un personaj misterios, citat de Comisarul, sub protecţia anonimatului.

Un fost ofițer SRI a dezvăluit, sub anonimat, lucruri abominabile despre actualul lider PSD, despre care spune că a intrat în depresie, în 2010, când l-a sprijinit pe Geoană la alegerile pentru președinția partidului și a crezut că toată viața i s-a năruit după ce a ieșit Ponta.

Mai spune că Liviu Dragnea a fost cel care și-a oferit imediat serviciile lui Traian Băsescu, făcându-se omul cu informațiile din PSD. De asemenea, că Dragnea s-a băgat pe sub pielea lui Crin Antonescu atunci când a văzut că USL devine o realitate.

„Am devenit omul de legătură cu acest individ, la ordinul unui superior, pe la începutul anului 2013. Până în ianuarie 2017. Am plecat din SRI imediat după aceea. Da, l-am „preluat” pe Dragnea imediat după ce a „eșuat” flagrantul care-l viza, în februarie 2013. Acest individ este în stare de orice, n-are nicio fărâmă de respect pentru această țară, Ar tranzacționa orice, în interes personal. Din păcate, unii dintre foștii noștri șefi sunt direct vinovați pentru situația de acum din România. Și își merită oprobiul public cu care sunt amendați.”, a declarat sub anonimat fostul ofițer SRI.

Liviu Dragnea a contribuit cu informații la unul dintre dosarele care i-a vizat pe Ponta și Ghiță, instrumentat de DNA Ploiești. El îl are la mână cu un document din anii ’90 pe Florin Iordache şi deține, ca și Ghiță, o cantitate uriașă de documente, fotografii, înregistrări audio și video despre foarte mulți demnitari.

Legătura SRI cu Dragnea nu a căpătat niciodată o formă instituțională.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri