Caută
Close this search box.

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Focşani, prins de un poliţist aflat în timpul liber

deținuți

Deţinutul de la Penitenciarul Focşani care a evadat, joi, în timp ce se afla la un punct de lucru din localitatea Dumbrăviţa, a fost prins de un poliţist aflat în timpul liber.  

Poliţiştii din Vrancea au anunţat, joi seară, că deţinutul care a evadat a fost prins de un poliţist aflat în timpul liber, potrivit News.ro.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Vrancea, Paula Enache, a declarat că deţinutul urmează a fi transportat la Penitenciarul Focşani.

Conform unui comunicat remis de Penitenciarul Focşani, absenţa deţinutului a fost observată, joi, în jurul orei 13.00, moment în care au fost dispuse măsuri precum instituirea de filtre şi blocarea căilor de acces pe posibilele direcţii de deplasare.

Deţinutul care a evadat se numeşte Constantin Ionuţ Răzvan şi are 25 de ani. El a fost condamnat definitiv la 5 ani de închisoare pentru tâlhărie calificată, fără antecedente penale.

Bărbatul era clasificat în regim semideschis şi lucra la Pepiniera Ocolului Silvic Focşani din localitatea Dumbrăviţa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri