De ce păstrăm însă în listă persoane care nu mai sunt? În ce măsură rețelele sociale țin pasul cu dilemele morale apărute? Sunt întrebări la care a răspuns pentru RFI, psihologul Ligia Moise:
E totul mult mai simplu pe Facebook. În primul rând că acolo se vede doar ce vreau eu să se vadă. De aia suntem totți frumoși, deștepți și devreme acasă. (…)
Toți avem tendința să menținem în viața noastră o persoană care a murit, sub o formă sau alta. Pentru că de fapt și atunci când plângem atât de mult, plângem pierderea noastră. (…) Și atunci, pentru a mai diminua, putem să ne mai ducem pe pagina aia, dat fiind că și viața virtuală este atât de prezentă în viața noastră reală. (…) Eu îmi hrănesc nevoia de a fi fost în continuare persoana în viața mea accesându-i contul. Nu mi se pare dintre cele mai benefic lucru. Cel mai bine, atunci când pierdem o persoană, este să încheiem un doliu. (…) Să acceptăm că acea realitate există.
