Caută
Close this search box.

First Bank of America, fostă Piraeus, a preluat Leumi Bank şi se consolidează

first bank

First Bank of America, controlată de fondul american de investiţii JC Flowers, a semnat un acord pentru achiziţia subsidiarei din România a Leumi Bank, potrivit unor surse din piaţa bancară.

Fondul de investiţii JC Flowers a intrat în discuţii cu Leumi Bank pentru cumpărarea băncii din România, după ce înţelegerea israelienilor cu fondul de investiţii Argo a picat.

JC Flowers a preluat anul trecut Piraeus Bank România, la a doua încercare, banca fiind redenumită First Bank.

La începutul anului 2018, Leumi anunţase surprinzător realizarea unei înţelegeri de principiu neangajante („non-binding memorandum of understan­ding“) cu Argo Capital Mana­gement Limited, parte de gru­pu­lui britanic de investiţii Argo, privind vân­zarea tuturor participaţiilor gru­pului israelian în Bank Leumi Ro­mânia, o filială în care israelienii deţin 99,91% din acţiuni.

Negocierile au progresat pe parcursul anului trecut, însă, în cele din urmă, tranzacţia Leumi – Argo a intrat într-un punct mort, existând opinii care susţin că şi BNR ar fi ridicat obiecţii. În aceste condiţii, Leumi a încearcat să găsească un alt cumpărător pentru operaţiunile de la Bucureşti.

Decizie de vânzare a subsi­diarei din România a fost parte a stra­tegiei grupului israelian Leumi de a-şi concentra operaţiunile internaţio­nale în centrele financiare principale prin subsidiarele din SUA şi Marea Bri­tanie.

Fondul JC Flowers a lucrat în această tranzacţie cu casa de avocatură Clifford Chance Badea, conform datelor ZF. De altfel, fondul a lucrat cu aceeaşi casă şi când a preluat Piraeus Bank.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri