Caută
Close this search box.

Fostul director al SRI, acuzat cu probe că a orchestrat atacuri împotriva lui Klaus Iohannis

george maior

Actualul ambasador al României la Washington, George Maior (51 de ani), fost director al SRI între octombrie 2006 și ianuarie 2015, contestă raportul Comisiei parlamentare de control al SRI care-l acuză de poliție politică, insinuând că parlamentarii au ținut cont doar de ce a spus Horia Georgescu, fostul șef al ANI. Acesta din urmă a replicat: am probe, Maior minte grosolan.

„Pe această cale (scrisoare deschisă – n.r.), doresc să îmi exprim consternarea faţă de faptul că sub egida unei importante comisii a Parlamentului României, o parte a membrilor acestei structuri parlamentare a asumat un text care conţine numeroase aserţiuni false, speculaţii goale de conţinut, afirmaţii trunchiate, precum şi calomnii grave care afectează serios credibilitatea şi probitatea morală a Comisiei şi aduc atingere demnităţii, onoarei şi reputaţiei mele”, afirmă fostul șef al SRI, conform G4Media.

În replică, Horia Georgescu, fostul șef al ANI, l-a acuzat pe Maior (într-o postare pe Facebook) de minciună: „George Maior are, măcar o dată în viața lui, dreptate: eu am fost și sunt, într-adevăr, doar un cetățean – nu am construit un sistem paralel de putere, nu am folosit oameni și instituții pentru scopuri politice, nu mi-am folosit funcția pentru foloase personale. Și, ca orice cetățean care nu are nimic de ascuns, pot proba și că mă întâlneam cu Maior în privat și că, deci, fostul șef al intelligence-ului românesc minte grosolan, disperat și lipsit de orice inteligență.De altfel, probele mele au fost depuse la Comisia de control a SRI iar Maior știe de existența acestora. Așa cum știe și că o notă a SRI, care-l incrimina, a fost distrusă (oare la cererea cui?), dar recuperată de SRI și trimisă Comisiei. Înțeleg, prin urmare, că GM neagă realitatea care îi este defavorabilă și chiar încearcă să minimalizeze faptul că a orchestrat atacuri directe la actualul președinte al României, dar și la alți oameni politici. Trebuie, însă, să-i reamintesc lui Maior că raportul care conține toate aceste fapte dovedite cu imagini și documente a fost votat de toți membrii Comisiei (mai puțin unul, care a votat împotrivă <din oficiu>, fără să motiveze, deși în cadrul comisiei s-a declarat siderat de aspectele relatate, necontestând răspunsurile oferite de subsemnatul, prin întrebări adresate chiar de către domnia sa). Așa că, între o scrisoare pierdută a unuia care minte ca să-și salveze pielea și un raport asumat atât de putere, cât și de opoziție, consider credibil raportul.” (foto cotidianul.ro)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri