Caută
Close this search box.

Jean-Claude Juncker: Sunt state care se implică în anumite jocuri şi încălcări ale regulilor

jean claude juncker

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat, într-un interviu publicat luni de cotidianul polonez Rzeczpospolita, că unele state se implică „în anumite jocuri şi încălcări ale regulilor”.

Încălcările statului de drept în ţări membre ale Uniunii Europene, precum România, nu vor fi o problemă pe termen lung, a declarat preşedintele Comisiei Europene, transmite Agerpres.

Şeful executivului comunitar a adăugat că în special ţările din fostul bloc comunist vor avea nevoie de o anumită perioadă pentru a se adapta la regulile statului de drept care sunt parte integrantă a statutului de membru al Uniunii Europene.

Anterior, în cursul acestei luni, Comisia Europeană a lansat o nouă procedură de infringement contra Poloniei în legătură cu reformele din justiţie iniţiate în 2017, autorităţile de la Varşovia având la dispoziţie două luni pentru a răspunde temerilor executivului UE.

În 2018, Parlamentul European a solicitat activarea articolului 7 al Tratatului de la Lisabona în cazul Ungariei, unde premierul Viktor Orban vizează transformarea ţării sale într-o „democraţie iliberală”. Totuşi, procedura a avansat foarte lent până în prezent.

O procedură juridică a UE a făcut de asemenea obiectul mai multor dezbateri consacrate situaţiei din România. Bruxellesul a emis un avertisment către ţara noastră, precizând că ar putea adopta măsuri punitive dacă nu se va da curs recomandărilor Comisiei Europene, în special în privinţa combaterii corupţiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri