Totuși, datorită unui algoritm special conceput de Katie Bouman, o programatoare de doar 29 de ani, acest lucru a devenit posibil.

Telescopul Event Horizon, care a reușit să obțină această fotografie istorică, este de fapt o rețea formată din 8 telescoape separate, situate în diferite zone ale lumii. Aici intervine soluția găsită de Katie, care și-a început munca acum 3 ani, când abia absolvise Massachusetts Institute of Technology. Alături de o echipă de programatori, ea a lucrat la acest algoritm foarte avansat, care a transformat datele în imagini. Astfel a putut lua naștere prima fotografie reală cu o gaură neagră uriașă, a cărei dimensiuni depășește mărimea întregului nostru sistem solar. Imaginile cu Katie, uluită și bucuroasă în momentul în care vede pentru prima data fotografia reconstituită de algoritmul conceput de ea, a devenit virală pe rețelele sociale.

Mulți o compară deja cu Margaret Hamilton, cercetătoarea care a conceput codurile datorită cărora primii oameni au ajuns pe Lună.

Katie Bouman este acum profesor asistent de matematică și informatică la California Institute of Technology. Modestă, tânăra precizează că această performanță deosebită nu ar fi fost posibilă fără o muncă de echipă, la care au luat parte peste 200 de oameni deștiință.

 

Cele 8 telescoape au scanat gaura neagră din galaxia Messier 87 timp de 10 zile, apoi datele au fost stocate pe sute de hard drivere.

Algoritmul gândit de Katie a reușit să analizeze toate aceste date și la final să le transforme într-o imagine. Patru echipe separate de experți au analizat și verificat apoi rezultatele.