Caută
Close this search box.

Lovitură pentru Halep & Co în Fed Cup! România nu va fi cap de serie şi ar putea întâlni adversari puternici în sferturi

Halep Fed Cup

România a coborât o poziţie în clasamentul Cupei Federaţiei, până pe locul 6, cu 7.562,5 de puncte, şi nu va fi cap de serie la tragerea la sorţi a partidelor din sferturile de finală ale Grupei Mondiale I, ediţia 2020.

Halep & Co ar putea întâlni în primul tur Cehia (locul I, 28.835 de puncte), SUA (locul 2, 22.160 de puncte), Franţa (locul 3, 17.100 puncte) sau Australia (locul 4, 14.160 de puncte), potrivit telekomsport.ro.

În urna a doua se vor afla România, Belarus (locul 5, 11.880), Germania (locul 7, 6.822,5) şi Spania (locul 8, 5.532,5).

Această situaţie este valabilă dacă ITF va păstra formatul actual al FedCup şi pentru anul viitor, însă federaţia internaţională studiază posibilitatea de revizui şi această competiţie, cum a făcut cu Cupa Davis.

Dacă formatul va fi menţinut, meciurile din sferturile de finală ale ediţiei 2020 vor avea loc la începutul lunii februarie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri