Mai practică decât maxima lui Leibniz după care am trăi în cea mai bună dintre lumile posibile este întrebarea dacă lumea merge spre bine sau mai spre rău. Întrebare firească, de bun simț, și care dintr-o dilemă ajunge să se contureze treptat-treptat într-o adevărată disciplină de cercetare, ba chiar începe să se profileze și ca format instituționalizat.

Entuziaștii “atitudinii pozitive” au o Liga a optimistilor, o publicație – “Scrisoarea Optimistă” și un program divers de manifestări anuale sub genericul Primăvara optimismului. În Franța, de vreo zece ani, un grup tot mai mare de psihologi, scriitori, economiști, antreprenori sau doar “simpli cetățeni” dezbat și amanuntesc o idee pe care o împărtășesc cu toții: lumea nu o duce din ce în ce mai rău, cum obișnuim tot mai des să spunem, ci dimpotrivă, devine tot mai bună. Susținătorii lor încep să apară și dincolo de hotarele Franței și cel mai vestit dintre ei, multimiliardarul și filantropul Bill Gates scria în “Time”: despre “aceste evenimente” (adică războaie, catastrofe naturale etc.) că, “oricât de oribile ar fi ele, se produc într-un context general pozitiv mult mai amplu. Dar în ansamblu, lumea e mai bine.”

Neo-optimiștii, cum îi numea un ziarist, se bazează pe statistici dintre cele mai credibile: Banca Mondială, ONU, Organizația Mondială a Sanatatii  etc. Ele ne spun de pildă că în lume zilnic ies din sărăcie extremă 137000 de oameni, iar mortalitatea infantilă și analfabetismul scad constant. Până și violența e în declin, susține psihologul american Steven Pinker, care afirmă că “trăim în epoca cea mai pașnică de când există specia umană”. Iar filozoful francez Michel Serres le amintește nostalgicilor înclinați să idealizeze trecutul relativ apropiat  că “înainte ne guvernau Franco, Hitler, Mussolini, Stalin, Mao…), iar războaiele și crimele statului secerau vieți cu milioanele”.

Și atunci , de ce această epidemie de pesimism care cotropeste spațiul public? Sociologul francez Jacques Lecomte găsește un prim vinovat în presă. El spune: “Atentatele, șomajul, criza economică, criza ecologică etc. dau impresia generală că totul merge din ce în ce mai rău și că lumea  e gata-gata să sară în aer. Dar realitatea e cu totul alta: în ultimele câteva decenii, pe ansamblul globului, sărăcia, analfabetismul și bolile au regresat mai mult ca oricând. Și violența cunoaște de multe secole un declin inexorabil. A spune că lumea merge mai bine nu înseamnă a spune că merge bine. Dar realism înseamnă și să te uiți înapoi la drumul străbătut”.

Și economistul norvegian Johan Norbrerg scrie în cartea sa “Nu, nu era mai bine înainte”, că “omenirea n-a trăit vreodată atât de bine ca azi”. Speranța de viață a crescut de la 39 de ani în 1900 la 71 de ani astăzi(…) PIB-ul mondial a crescut în ultimele trei decenii cât în cele 30 de milenii precedente. În 1800 doar 12 la sută din populația globului știa să citească, acum- 86 la sută.”  Și exemplele continuă. După care, din nou întrebarea: dar atunci, de ce atâta tapaj pe declinismul lumii dezvoltate? Și Norberg crede că mass-media are multe păcate în  difuzarea unei percepții deformate a realităților lumii de azi: prin selectarea și răspândirea cu predilecție a știrilor “rele”, prin senzationalismul cu orice preț etc.

Se spune că o cifra nu poate fi contestată, dar o statistică poate fi făcută după cum e nevoie. Și că un pahar poate fi ori pe jumătate plin, ori invers. Adică, spun francezii, diavolul se ascunde în detalii. Formula “în medie” înglobează uneori, cu o generozitate iresponsabilă, până la urmă, căci abandonează orice alt criteriu, cele mai cumplite și incredibile inegalități și inechități ale vieții de zi cu zi a omului obișnuit de pretutindeni.

Nimeni nu poate ignora că “veacul înaintează”, cum zicea poetul, dar nici spusa economistului francez contemporan Jean Gadrey: “Lumea merge mai bine conform anumitor criterii, dar rău după alte criterii”.

Și din nou se dovedește genial versul fascinantului poet Mihai Ungureanu, astăzi mai de nimeni cunoscut, fără nimic publicat: “Și ei, și ceilalți, au și n-au dreptate”.

2 COMENTARII

  1. „Lumea”
    „Lumea”, in integralitatea ei, are multe „asezari luminate” dar si mai multe aflate inca sub „puterea intunericului”. E greu sa privim „lumea”, in ansamblul ei, fara a aparea nevoia impartirii geografice, geopolitice si mai ales culturale a acesteia. Si care ar fi, in mare, lumile? Ar putea fi (fara nuante eurocentrice) Americile, Europa, Africa, Orientul si Rusia.
    „Lumea Americilor”
    Aceasta lume „noua” si statele ce o compun nu au dus-o „bine” de la inceput (cele mai multe nici astazi) si aici observam „matrici” diferite de dezvoltare statala si socio – culturala.
    Ca SUA (poate si Canada aflata in „umbra” ei) au dus-o „mai bine” este real pana astazi dar de la „zidul” mexican si pana in Tara de Foc aceste „natii framantate” nu au atins niciodata un „mai bine” comparabil cu cel la care ma refeream inainte. Independenta, „el pueblo unido” si dorinta sincera de „bine” nu au fost indeajuns (sub presiuni politice si economice, conflicte militare create, lovituri de stat, sanctiuni sau embargouri) pentru a atinge acel „mai bine”.
    „Lumea Europeana”
    Dupa al doilea razboi, statele europene importante din vest au devenit (asupra acestei parti din Europa) „arhitecti” ai pastrarii pacii, dezvoltarii economice, democratiei si a instrumentelor politice moderne care garantau independenta natiunilor. Aceasta parte a lumii „a mers mai bine” inca de atunci.
    Dupa tratatul de la Maastricht, Comunitatea Europeana si noii membri primiti in Uniunea Europeana (in principal state din Europa „de rasarit”), putem considera ca atat pentru „vestici” cat si pentru „estici” termenul de „mai bine” a fost unul real. Dar si aici exista nuante. Fiecare stat si-a inceput „mai binele” din pozitia politica, economica si militara in care se afla.
    Aici as dori sa introduc o subtema legata de „Lumea romaneasca”, care in aceasta ultima perioada a existentei nationale a avut doua probleme majore de „rezolvat”:
    • 1993 – cererea de aderare la NATO si un an mai tarziu Parteneriatul pentru Pace iar in 2004 membra a NATO;
    • 1993 – Asocierea cu comunitatile Europene, doi ani mai tarziu, cererea de aderare iar in 2007 membra a UE.
    Aceste „evenimente” au venit „la pachet” cu „conditiile” impuse: sistem politic, sistem economic, sistem militar, sistem si valori sociale inclusiv „corectitudine politica”, presa „independenta”, ONG-uri, lacrimi si desfranare.
    Inchiderea intreprinderilor romanesti „netehnologizate” (am o lista cu peste 15 mii, cu peste 500 de salariati) a creat o „vulnerabilitate” nationala, mai ales pentru segmentul muncitorilor de sex masculin care a fost adus la inutilitate, chiar ridiculizat, marii „meseriasi” ai acestei natii, ajungand sa fie bodyguarzi sau „intretinuti” de neveste (singurul segment „acceptabil” pentru acest „popor” fiind „serviciile”), alcoolici inutili, cu fii „pierduti” dintre care multi au esuat in delicventa.
    Toate acele impuneri nu aveau nimic comun cu sufletul poporului roman, cu frumusetea si trainicia lui interioara, cu pezia si filozofia lui nationala si nu le-ar fi putut substitui niciodata daca nu ar fi existat timpul implacabil, minciuna persistenta si propaganda interesata.
    Astazi, la aprope 3 decenii, avem o „lume” tanara care nu mai are nici o legatura cu valorile de dinainte de 1989 (dar care includeau atunci si avutia nationala), ei au trait doar in aceasta „era” si nu mai au nici timpul si nici inclinatia spre analiza sau dorinta de a intelege „nuantele” iar lucrurile vor ramane asa cum sunt.
    Frustrarea vine insa tocmai din faptul ca „acele” si aproape numai „acele conditii” au creat acea „dementa auto-distructiva nationala” (pentru ca in ele nu exista nimic „comun” sau „asemanator” sau „de interes” natiei romane, Ea nu se regasea in ele) in care fundamentul distrugerii era „schimbarea” impreuna cu „anihilarea” intregii infrastructuri si alte cedari „de suveranitate”. Iar „procesul” (de fapt distrugerea nationala) este in plina evolutie.
    Asa „suntem” si ne „exprimam” astazi, noi „parte” a acestui mare „club” in care „pozitia” noastra nationala este una „dreapta”, cu capul „putin” plecat (ca un „pretext”), umerii lasati (pentru a asigura prin „panta” viteza de „autocuratire” a creierului), zambet „larg” (precum „Presimtirea razboiului civil” al lui Dali) si „luari” de „cuvant” de la altii (ingaimate in „prima lectura”) si aplaudate de „ogarii de cenusa” ai acestei „oglinzi” strambe.
    Consecintele s-au putut „realiza” in „progresie geometrica” abia dupa intrarea in „spatiul european” si s-au manifestat prin depopularea acestui pamant national de „valorile viabile” care-i puteau oferi pe mai departe existenta.
    Ce face „lumea romaneasca” astazi, in acest timp, adica noi, „simtiri reci, harfe zdrobite, mici de zile, mari de patimi, inimi batrane, urate”?
    Bunicii si parintii stau „ciuciti la vatra” incercand sa „aprinda” in sufletul fiilor dorinta de „repatriere” a natiei romane sau altii care „au plecat ca le-a fost greu, parinte” si care astazi arunca anatema mioapa asupra celor care le-au dat viata, rost si demnitate umana.
    „Fiii risipitori” (aceia) care in fiecare august, cand vin „acasa” „invaluiti” in „feromoni” straini acestei natii si incearca cu „vorbe” (de mult uitate) sa ne „explice” ca existenta noastra nationala este una indoielnica atat timp cat ne opunem, cu batranii nostri tembeli, cu traditiile noastre medievale, cu bisericile noastre „scunde” si „tipicurile” lor arhaice si cu „entitati politice” privite „din afara” mai superficial decat divanurile „ad hoc”.
    Iar ei parintii si bunicii ramasi acasa, aceste „cruci inca vii”, atunci cand „vin fiii” „taie vitelul cel mai gras”.
    Intr-un gest asemanator „nebuniei” lui Pygmalion care cere ca zeii sa „dea suflet” pietrei: „Că mai presus de fire, putând să o răstoarne / Iubirea e sămânţa eternităţii-n carne” (V. Voiculescu – al nostru dixit!).
    Piatra a primit „eternitatea” paradisului dar omul, „creatorul”, a fost exclus pentru ca el nu este „facut” sa locuiasca in „paradis”. El are „regulile” lui, pamantesti, reale, existentiale si mult prea „distructive” pentru asemenea „creatii” teoretice precum paradisul.
    Cei primiti sunt cei ce au „induiosat zeii” si vor ramane pana la urmatoarea „revolta din ceruri” doar niste „unelte” sau „obiecte” utilizate, plasate, numerotate, mutate, reconstruite, rearanjate sau redenumite, asa cum este „apreciat” poporul roman „din est”.
    Cine a mintit atat de perfid aceasta lume? Si cum mai putem noi astazi, ca romani si oameni pamanteni sa ne gasim „calea”?
    Revenind la „Lumea europeana” in ansamblul ei (si privind de la 100 de metri), da, consider ca aceasta „lume” „merge mai bine”, cu toate „nuantele” sau „parantezele” ce ar putea fi adaugate.
    „Lumea africana”
    „Ieri” puteam vorbi „mai bine” din aceasta lume de Libia sau Egipt. Astazi putem vorbi despre acestea „aproape” sau de „mai rau” decat despre alte popoare din Africa care compun aceasta „lume”. Vina este stiuta iar vinovatii nu sunt nici acuzati, nici judecati si nici condamnati.
    „Lumea orientala”
    Aici sunt derutat: Orientul Apropiat (care are legatura cu o organizare specifica Imperiului Otoman si care nu mai exista) care este totuna cu Orientul Mijlociu (care nu poate fi direct „mijlociu” daca nu exista ceva „apropiat” mai intai) si care, continuand eroarea creaza in mod fals notiunea de Orient Indepartat.
    In fine, prin Orientul Mijlociu o sa numesc popoarele arabe, culturile araba, turca si persana si religiile iudaica, musulmana si crestina.
    Ca si in „Lumea africana”, despre aceasta „lume” pot afirma ca pana „alaltaieri” (inainte de atacarea Irakului) era o lume conflictuala (asa cum este „nervul” poporului arab) dar era o lume in echilibru de „aliante” si „actiune”. Si era „mai bine”.
    Distrugerea Irakului a adus cu sine distrugerea intregului echilibru zonal (razboiul anterior dintre Iran si Irak fiind pana la urma un razboi interconfesional dar avand ca baze economice piata petrolului) echilibru care se realiza la periferia sunito – siita, la „negocierile” din OPEC sau prin sistemul de aliante (il putem numi „medieval” dar si-a dovedit eficacitatea).
    Inca de la doborarea turnurilor gemene, acestei zone „strategice” a lumii i s-au deschis „filele” unui dosar „portocaliu” iar „aparitia” Statului Islamic cred ca era pana la pagina 100 (glumeam, glumesc si referindu-ma la entitati respectabile) si toate „intamplarile” ulterioare au anulat acel „mai bine”, oferindu-i o corectie negativa.
    „Ieri”, atacarea Siriei a „dezechilibrat” si mai rau „dezechibrul” existent, creand valuri de acuzatii care au culminat cu retragerea portavionului Theodore Roosevelt din Golful Persic, acuzatiile privind raspunderea saudita privind doborarea turnurilor gemene, amenintarea cu vanzarea obligatiunilor de stat SUA ale sauditilor, retragerea bateriilor de rachete Patriot de pe granita sudica a Turciei, tentativa esuata de lovitura de stat, expulzarea personalului „american” de la bazele NATO turcesti, prezenta rusa in Siria si „demantelarea” intregului sistem „terorist” creat cu „suport” SUA, arata ca aceasta lume este o „lume” care traieste intr-un cazinou, cartile, ruleta „exprima” viata lor. „Poporul” exista prin (sau prin) „contractul social” cu monarhul. „Succesele” lui sunt egale cu ale poporului.
    Si era „mai putin bine” dar astazi este „rau”.
    „Orientul Indepartat”. De departe „merg mai bine” Japonia, China si Coreea de Nord dar ultimele „evenimente” exprima clar intentia hegemonica a Chinei asupra coastei vestice a Pacificului. Retragerea (chiar si temporara) a SUA din „areal” ar putea avea efecte de „interdictie” intr-un orizont de timp de 5-7 ani dar ar permite unei „pleiade” de statulete mici sa inceapa o „constructie dinamica” in proximitatea „marelui nou stapan” al lumii, China. Dupa ce SUA, unilateral a „rejectat” tratatul de liber schimb cu Japonia, aceasta s-a indreptat mai intai spre Rusia (cei drept mai mult pentru insulele Kurile) iar astazi se indreapta spre UE.
    Aici daca SUA „ramane acasa”, s-ar putea ca „lumea sa fie mai bine”.
    „Asia de Sud” adica India. Aici timpul s-a oprit in loc. Doctrina lor economica probabil va fi inglobata de China iar cea militara de Rusia. In aceasta tara „mai bine” nu este exprimat prin valorile noastre „perene” ci prin „ale lor”, care au aceeasi valoare istorica, filozofica, religioasa sau sociala. Cert este ca vor deveni populatie „majoritara” dupa 2030.
    Asa ca ei, indienii sunt „mai bine”, zilnic.
    „Lumea ruseasca”
    Am ajuns in Purgatoriu. Aici fiecare individ asteapta inca din viata sa i se „masoare” actiunile (bune, rele) pentru a putea fi „plasat”. Aici omul normal este informat si i se prezinta drepturile, posibilitatile, obligatiile si raspunderile. Statul este, in mod declarativ, deasupra individului iar individul trebuie (daca consimte) sa-si urmeze neconditionat statul.
    Rusia este un popor razboinic prin excelenta si tocmai de aceea „armele” lor de „negociere” au legatura cu un domeniu in care sunt cei mai buni.
    „Lumea” lor „merge mai bine” in fiecare zi de „azi” fata de „ieri” pentru ca (spre deosebire de acest „Turn Babel” mondial) rusii sunt un popor care-si respecta traditiile si sunt in stare „sa moara” pentru ele.

    Concluziile finale referitoare la „cat de bine merge lumea” si „ce mai este de facut pentru a ajunge la binele” acestei lumi, le analizeaza fiecare. Eu mi-am facut mica mea „datorie” de a exprima ceea ce am inteles eu din aceasta „panorama” (recunosc, complexa) a „lumii” de astazi.

    Multumesc pentru versul domnului Ungureanu, sunt convins ca in „seninatatea” lui umana (poate nu cea cunoscuta de noi in interpelarile politice sau in discursurile oficiale) poate oferi „pilde” sau poate chiar „lectii” de comportament civic sau sufletesc multora dintre romani.
    Domnul Ungureanu, un tanar de exceptie al acestei natii (regret ca poezia sa se afla ascunsa in pagini ingalbenite si nestiute), care a fost „introdus” prea devreme in acest „malaxor” politic international, de fapt a fost „coplesit” de imensul „raspuns” (pe mai multe voci) pe care trebuia sa-l „articuleze” in relatia cu tot felul de „entitati” mai mult sau mai putin serioase. Sper ca „gandul cel bun” sa-l impulsioneze spre ceva „mai simplu”, mai solid si mai romanesc.
    Sunt oameni care „dau” „lumina”, fara a-si pune intrebari, fiindca ei „au lumina” de cand au deschis ochii.
    Sunt oameni care „iau” „lumina”, fara a-si pune intrebari, fiindca „nu au lumina” de cand au deschis ochii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

8 + 2 =