Caută
Close this search box.

Mihaela Triculescu, şefa ANAF, a fraudat bugetul cu fonduri europene

mihaela triculescu

Șefa ANAF, Mihaela Triculescu, trebuie să recupereze datoriile la stat, dar ea însăși este datoare la bugetul public. Triculescu, exmatriculată de la doctorat, a fraudat bani europeni.

Directorul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), Mihaela Triculescu, are o datorie de peste 20.000 de lei către Universitatea de Vest din Timișoara, după ce nu a respectat prevederile unui contract din fonduri europene reprezentând burse din perioada doctoratului.

Fosta doctorandă Triculescu a comis, în același timp, un plagiat și un autoplagiat, la nivel internațional, victimă fiind chiar îndrumătorul lucrării.

În CV-ul publicat cu multe săptămâni după numirea în funcție, care a avut loc la începutul acestui an, Triculescu a fost expeditivă: Facultatea de Științe Economice licență (1994-1998) și master (2006-2008) la Universitatea din Craiova, un certificat de manager și unul de formator, economist la o firmă privată (1999-2002), director adjunct la Centrul Regional de Formare Profesională a Adulților Dolj (2011-2012), director economic la altă societate privată (două mandate: 2002-2011 și 2012-2016). Din septembrie 2016 și până la numirea la ANAF a fost practician în insolvență.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri