Caută
Close this search box.

Orban: PSD vrea să-l reducă la tăcere pe Iohannis, prin OUG, în campania pentru referendum

PSD intenționează să îi interzică președintelui Klaus Iohannis, printr-o ordonanță de urgență de modificare a legii referendumului, posibilitatea de a se pronunța asupra consultării populare din 26 mai, a avertizat, vineri, Ludovic Orban, președintele PNL. Astfel, legii referendumului i se adaugă un nou articol, iar șeful statului riscă o amendă între 10.000 și 50.000 de lei.

„Ticăloșia și parșivenia PSD-ALDE depășește orice imaginație, doar din disperarea de a salva un grup de infractori cocoțat în fruntea statului român”, afirmă Orban.

„Miza acestui proiect odios este aceea de a-i interzice Președintelui României, Klaus Iohannis, posibilitatea de a se pronunța asupra referendumului pe care domnia sa l-a declanșat pentru data de 26 mai. Acest fapt încalcă în mod barbar atât Constituția României, cât și deciziile Curții Constituționale referitoare la libertatea de exprimare pe care o are Președintele României”, mai spune Orban.

Potrivit proiectului de ordonanță de urgență, este introdus un nou alineat al articolului 30 din Legea referendumului prin care se precizează: „Autorităţile publice au obligaţia de fi neutre şi imparţiale în raport cu obiectul referendumului, fiindu-le interzis în campania pentru referendum să se pronunţe în favoarea sau defavoarea problemei supuse referendumului”.

PNL arată că, potrivit Constituției, instituția Președintelui României este menționată la Titlul III (Autorități publice), Capitolul 2.

„În susținerea acestei reglementări, proiectul de Ordonanță de Urgență invocă, în fals, Codul de bune practici în materie de referendum al Comisiei de la Veneția, care face referire la neutralitatea „autorităților administrației publice”, și nu la actorii instituționali care declanșează referendumul. În mod firesc, Comisia de la Veneția se raportează la administrația publică întrucât aceasta este cea care se ocupă de organizarea și desfășurarea referendumului – în cazul României, Guvernul și celelalte organe ale administrației publice implicate în organizarea scrutinului”, mai arată liderul PNL.

Constituția României menționează Administrația Publică la Capitolul 5, Titlul III.

„De altfel, chiar Comisia de la Veneția precizează în documentul citat de proiectul de Ordonanță de Urgență că „spre deosebire de cazul alegerilor, nu este necesară interzicerea completă a intervenţiei autorităţilor publice în favoarea sau în defavoarea propunerii supuse referendumului””, mai transmie Ludovic Orban.

„Somez Guvernul să abandoneze de urgență această reglementare, care încalcă dreptul fundamental la liberă exprimare de care trebuie să se bucure orice cetățean al României și trădează frica incredibilă a PSD-ALDE de referendumul organizat în 26 mai. În caz contrar, îi avertizez pe membrii Guvernului că adoptarea Ordonanței de Urgență în actuala formă constituie infracțiune și este pedepsită cu închisoarea, conform Legii răspunderii ministeriale. Președintele României, Klaus Iohannis, este persoana care beneficiază de cea mai mare legitimitate în statul român și nimeni nu-i poate interzice dreptul de a se exprima asupra oricărei probleme din societatea românească, cu atât mai puțin asupra unui referendum fundamental pentru viitorul țării noastre, declanșat chiar de domnia sa. Vocea Președintelui se va auzi întotdeauna pentru binele României”, mai spune președintele PNL.

Care sunt întrebările la referendumul pentru justiție

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul referitor la întrebările pentru referendum. Cetăţenii sunt chemaţi să se pronunţe prin DA sau NU cu privire la următoarele întrebări:
1. „Sunteţi de acord cu interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie?”
2. „Sunteţi de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare şi cu extinderea dreptului de a ataca ordonanţele direct la Curtea Constituţională?”
Data referendumului este 26 mai 2019, în ziua desfăşurării alegerilor pentru Parlamentul European.

Klaus Iohannis a îndemnat românii la vot, după ce a anunțat întrebările la referendum

Administrația Prezidențială a anunțat joi întrebările la referendum. Câteva ore mai târziu, într-o declarație de presă, preşedintele Klaus Iohannis a declarat că, după doi şi jumătate de abuzuri şi excese, românii au şansa de a da un răspuns clar actualei guvernări.

Vă aştept la vot, la referendum şi la alegerile europarlamentare”, şi-a început preşedintele mesajul.

„Avem alegeri pentru Europa, avem un referendum pentru Europa, dar avem mult mai mult. Acest referendum e mai important azi decât oricând. După doi şi jumătate de abuzuri şi excese, românii au şansa de a da un răspuns clar actualei guvernări”, a mai afirmat preşedintele.

„Mie să nu-mi spuneţi că acest vot nu contează. El este consultativ, dar contează. Contează votul ţării şi se va ţine cont de rezultatul acestui vot”, a susţinut Klaus Iohannis, susţinând că, dacă românii vor veni la vot şi vor spune că nu sunt de acord cu ce face PSD, se va putea acţiona de a doua zi.

„PSD va încerca prin toate mijloacele să boicoteze. Nu contează că se opune PSD, contează românii care merg la vot. (…) De data asta există şansa unei schimbări reale. Semnalul se va da pe 26 mai, la referendum şi la europarlamentare”, a mai declarat Iohannis.

Preşedintele a subliniat că „acest referendum e şi despre PSD, cine merge la vot poate să dea o lecţie pesediştilor”.

„Vreau să văd cine e împreună cu mine pentru o Românie europeană, pentru o guvernare europeană, pentru o justiţie dreaptă”, a precizat el.

Un răspuns

  1. Dar lui dracnea,nu i se impută o aceeași amenda.Invocare de la un penal ,in aceeași speță .Dar la Craiova ,nu tot aia a fost ?! Ba infractor penal.Flausat ciocoi.Cand tu vei face pușcărie ,atunci s-au îndreptat legile .Pana atunci ,TACI !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri