Caută
Close this search box.

Peste 6000 de persoane evacuate, în apropiere de Montreal, din cauza inundațiilor VIDEO

Peste 6.000 de locuitori dintr-o localitate inundată aflată la vest de Montreal au fost evacuate în regim de urgenţă în noaptea de sâmbătă spre duminică după ruptura unui dig, în contextul în care inundaţiile ce afectează estul Canadei au depăşit deja nivelurile record înregistrate în 2017, informează AFP.

Peste 1.700 de militari au fost desfăşuraţi în dispozitive de protecţie organizate în Ontario, Quebec şi New-Brunswick pentru a ajuta la operaţiunile de evacuare şi pentru a contribui la ridicarea unor diguri provizorii, scrie Agerpres.

Un dig care proteja oraşul Sainte-Marthe-sur-le-Lac, aflat pe malurile lacului Deux-Montagnes, la câteva zeci de kilometri de Montreal, a cedat sâmbătă seară. Acea ruptură a digului a declanşat o creştere bruscă a nivelului apei, care a depăşit înălţimea de 1,5 metri în mai multe cartiere ale oraşului, fără să facă însă victime, potrivit Poliţiei locale.

„N-am avut timp să facem nimic (…), am putut doar să îmi iau medicamentele”, a declarat o rezidentă pentru postul public Radio-Canada. Unii dintre sinistraţi au spus că din cauza situaţiei de urgenţă nu au putut să îşi ia cu ei animalele de companie atunci când au fost evacuaţi.

Mai multe sute de poliţişti, militari şi pompieri au evacuat aproape 2.600 de locuinţe în noaptea de sâmbătă spre duminică. Alte evacuări au fost operate duminică dimineaţă, a explicat un purtător de cuvânt al Biroului de Siguranţă Civilă din Quebec. În total, peste o treime din populaţia oraşului a fost strămutată, iar două centre de găzduire au fost deschise.

„Operaţiunea s-a desfăşurat cu bine, din fericire nimeni nu a fost rănit, nicio persoană nu a fost dată dispărută”, a declarat duminică sergentul Daniel Thibodeau.

În urma acestor evacuări, autorităţile din Quebec au prezentat un nou bilanţ: aproape 8.000 de persoane au fost deja evacuate în Quebec în ultimele două săptămâni şi aproape 6.000 de locuinţe au fost inundate.

Aceste cifre le depăşesc de acum pe cele înregistrate cu ocazia inundaţiilor catastrofale din primăvara anului 2017, considerate cele mai grave produse în Canada în ultima jumătate de secol. Atunci, peste 4.000 de persoane au fost evacuate şi 5.400 de locuinţe au fost inundate doar în Quebec.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri