Caută
Close this search box.

PSD pierde un proces greu în fața unui jurnalist!

dragnea

Conform motivării Tribunalului București, PSD va trebui să pună la dispoziția jurnalistului Ovidiu Vanghele date despre modul de finanțare a mitingului din Piața Victoriei. Acesta s-a desfășurat pe data de 9 iunie 2018.

Tribunalul București a hotărât că informațiile referitoare la organizarea mitingului PSD „împotriva abuzurilor” din Piața Victoriei, pe data de 9 iunie 2018, sunt de interes public, deoarece privesc activitatea partidului politic.

Potrivit motivării instanței prin care magistrații au decis că PSD trebuie să facă publice sursele de finanțare și prestatorii de servicii pentru acest eveniment. Procesul a fost deschis de jurnalistul Ovidiu Vanghele, fondator al Centrului pentru Investigații Media (CIM).Acesta a solicitat datele respective în baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informații publice.

PSD a refuzat să-i pună jurnalistului aceste date la dispoziție, fapt pentru care Ovidiu Vanghele a deschis un proces în contencios-administrativ. Jurnalistul a fost reprezentat în instanță de către avocata Elenina Nicuț.

„Definiția legală a informației în sistemul Legii 544.2001 este largă; în esență, regula pare a fi ca toate informațiile ce privesc activitatea unei entități sunt de interes public, excepțiile fiind de strictă interpretare.”, se arată în motivarea Tribunalul Bucuresti.

Magistrații au respins apărările făcute de avocații PSD, aceștia susținând că nu pot oferi aceste date. Ei au invocat prevederi din Legea contabilității nr. 82/1991, Legea 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, dar și controalele specifice realizate de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) sau ANAF.

„În realitate, Legea nr. 544/2001 este complementară și, mai important, presupune o formă de descentralizare, în sensul că orice cetățean are dreptul de a solicita informații punctuale, fiind fără relevanță reglementarea în paralel a altor forme de transmitere de informații către alte autorități de control.”, motivează Tribunalul București.

De asemenea, informațiile de interes public reprezintă un drept al cetățeanului ce nu poate fi negat ori subminat prin invocarea faptului că există instituite alte mijloace de control.

„În acest context, cel puțin în parte, răspunsul emis reprezintă un refuz explicit de soluționare a cererii, respectiv cu privire la cheltuielile suportate de organizația centrală a partidului.

În opinia instanței de fond, pârâta (PSD – n.red.) nu se poate apăra prin invocarea faptului că cea mai mare parte a cheltuielilor au fost suportate de organizațiile județene ale partidului; este adevărat că potrivit art. 4 alin (4) ai art. 12 din Legea nr. 14/2003 partidele politice pot avea structuri interne locale/regionale; cu toate acestea, doar partidul politic este persoana juridică de drept public potrivit art. 1 din legea nr. 14/2003, iar obligațiile stabilite de Legea 544/2001 revin partidelor definite în acest fel; în această situație particulară, informațiile solicitate, dacă nu sunt deja deținute la nivel central, trebuie cerute de la organizațiile județene, agregate și puse la dispoziția solicitanților.”, se arată în motivarea Tribunalului București.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri