Caută
Close this search box.

Răzvan Ciobanu, detalii care pot răsturna totul. Analize tulburătoare la două mari posturi tv

Cunoscutul designer Răzvan Ciobanu a murit într-un accident cumplit. Se pare că el a pierdut controlul volanului și a intrat în mai mulți copaci. Accidentul s-a produs între localitățile Năvodari și Săcele din județul Constanța. Apar însă, aproape oră de oră, noi informații și elemente de-a dreptul tuburătoare, care răstoarnă primele concluzii și complică întreaga anchetă a acestei tragedii!

Luni seara, la România TV, mai mulți invitați – în comunicare directă cu Luis Lazarus, aflat la locul accidentului – au vorbit despre elemente care ar indica faptul că : Răzvan Ciobanu ar fi putut fi omorât anterior, apoi legat și adus acolo unde a fost găsit! Poziția sa, cu mâinile ridicate în mod extrem de straniu, precum și faptul că nu s-ar fi găsit sânge (!), ar indica o astfel de variantă. S-au invocat și cazurile, considerate foarte asemănătoare, ale lui Dumitru Tinu (Adevărul) și Dan Condrea (Hexi Pharma), ambele fiind decese (extrem) de suspecte, tot în accidente auto, produse în împrejurări care nici acum nu au fost complet elucidate! De asemenea, s-a analizat traiectoria și viteza mașinii, considerate aproape ”imposibile” în condițiile concrete ale unui drum județean.

Puțin mai târziu a urmat o altă analiză, aproape la fel de șocantă, la postul Antena 3.

Realizatorul Mihai Gâdea a vorbit despre acest subiect la ”Sinteza Zilei”, lansând câteva ipoteze incendiare.

”Cred că a condus în stare de semiconștiență. În primul rând ar putea fi vorba despre un accident vascular cerebral sau o criză diabetică. Apoi, alcool sau alte substanțe, droguri, medicamente. Adormitul la volan nu este un răspuns în acest caz. Factorul cel mai mare de distragere la volan nu este telefonul mobil, ci o discuție interesantă sau aprinsă. O dispută cu atât mai mult (…) Elementul cel mai important este dat de cum a fost găsită centura de siguranță. Dacă este acroșată prin spatele scaunului sau pe scaun, dar nu și peste șofer, probabilitatea ca altcineva să fi fost în mașină scade foarte mult. Există o șansă foarte mică să fi fost altcineva la volan și Răzvan în dreapta. Poziția în care a fost găsit Răzvan ar putea indica că o persoană a văzut ce s-a întâmplat și a dispărut. Se vor preleva și alte probe din mașină. Toate aceste elemente vor fi probate sau negate de criminaliști” a spus fostul pilot de raliuri Titi Aur.

Lucian Diniță a făcut o paralelă între accidentul lui Răzvan Ciobanu și cel al lui Dan Condrea, fostul patron al firmei HexiPharma.

”Este o analiză excepțională cea făcută de Titi Aur. Pe de altă parte, pentru mine e un deja-vu. Îmi aduc aminte în mai 2016, HexiPharma. Să le punem una lângă alta. Drum județean și de o parte și de alta. Viteză și de o parte și de alta. Mașini puternice și de o parte și de cealaltă. Impact cu copaci, lipsa centurii de siguranță, ieșire în decor, aceleași poziții ale victimelor. Atunci s-a spus sinucidere, acum se vorbește de accident. Ca să poți să ajungi la stadiul că este vorba de alcool, droguri. A, mai sunt și probleme financiare și de o parte și de cealaltă. Toate sunt un cumul. Tragem o linie și spune așa: fiecare avea o problemă majoră în viață. Oare ce s-a întâmplat? Oare ce se întâmplă? Cred că cineva trebuie să răspunde vizavi de faptul că unii au furat de acolo” a apreciat Lucian Diniță, fost șef al Poliției Rutiere. (foto romaniatv.ro)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri