Caută
Close this search box.

Televiziunea publică germană a fost autorizată să nu difuzeze un spot de campanie al extremei drepte

televiziunea publică

Canalul doi al televiziunii publice germane ZDF, susţinut de o decizie a justiţiei, nu va difuza un spot de campanie al partidului de extrema dreaptă NPD, considerându-l jignitor pentru străinii din ţară, relatează sâmbătă AFP.

NPD, apropiat mişcării neonaziste, a pierdut vineri la tribunalul administrativ din Mainz după ce a vrut să forţeze ZDF să-i difuzeze spotul de campanie, a relatat sâmbătă site-ul Tagesschau.de, al canalului unu al televiziunii publice ARD.

Spotul, care ar fi trebuit să fie difuzat începând de luni, îi descrie ”pe străinii care trăiesc în Germania într-o manieră atât de jignitoare încât aceasta poate aduce atingere demnităţii lor umane şi este de natură să tulbure ordinea publică”, potrivit deciziei tribunalului, despre care a relatat mai întâi publicaţia Rhein-Zeitung.

Decizia justiţiei emisă pentru ZDF nu este aplicabilă direct canalului concurent ARD, deoarece aceste canale sunt independente unul de celălalt.

Totuşi, canalul de televiziune Berlin-Brandenburg RBB, însărcinat în cadrul ARD cu examinarea juridică a spoturilor electorale, a anunţat deja în această săptămână că nu este dispus să difuzeze spotul NPD, potrivit purtătorului său de cuvânt.

Pe site-ul său, partidul de extrema dreaptă menţionează expresii precum ”imigraţia ucide” şi ”oameni cu cuţite” care i-ar fi determinat pe judecători să împiedice difuzarea spotului.

Avocatul NPD, Peter Richter, a calificat ca fiind ”de neînţeles” motivaţia tribunalului şi a anunţat că a făcut recurs vineri seara la Curtea Constituţională Federală din Karlsruhe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri