Caută
Close this search box.

Trump salută o mare victorie, după decizia Curţii Penale Internaţionale privind Afganistanul

trump

Donald Trump a salutat vineri o „mare victorie” a „statului de drept”, după ce judecătorii Curţii Penale Internaţionale (CPI) au refuzat să autorizeze o anchetă asupra unor acuzaţii care vizează în special soldaţii americani în Afganistan, relatează AFP.

Secretarul de Stat al SUA, Mike Pompeo, a făcut legătura între această decizie şi anunţul său din 15 martie,  în ceea ce priveşte „restricţiile privind vizele împotriva personalului CPI implicat în orice potenţială investigaţie împotriva unor militari americani”. „Sunt bucuros că CPI şi-a reconsiderat acţiunile”, a adăugat secretarul de stat american, potrivit unui comunicat, citat de Agerpres.

Judecătorii CPI au respins vineri o cerere a procurorului de a declanşa o anchetă pentru presupuse crime împotriva umanităţii şi crime de război care ar fi fost comise în Afganistan începând cu anul 2003, notează AFP.

„Judecătorii au decis că o anchetă asupra situaţiei din Afganistan în acest stadiu nu ar servi intereselor justiţiei”, a anunţat într-un comunicat CPI, cu sediul la Haga.

Această decizie intervine la numai o săptămână după ce SUA au revocat viza procurorului general al CPI, Fatou Bensouda, din cauza unei posibile anchete asupra abuzurilor comise de soldaţi americani în Afganistan.

SUA, care nu au aderat la tratatul fondator al CPI, Statutul de la Roma, au anunţat luna trecută restricţii pentru eliberarea de vize, în încercarea de a împiedica orice anchetă a instituţiei împotriva militarilor americani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri