Caută
Close this search box.

Veste bună de la Budapesta! Turneul feminin de tenis rămâne la Bucureşti

Simona Halep Miami

Bucureştiul va avea şi în 2019 un turneu WTA. Federaţia de tenis din Ungaria a blocat mutarea turneului la Budapesta deşi proprietarul licenţei, Jeno Marky, semnase un acord cu guvernul maghiar.

Federaţia maghiară de tenis s-a opus însă relocării, astfel că turneul se va disputa şi în acest an, pentru al şaselea an consecutiv, la Arenele BNR.

„Din păcate, Federaţia de Tenis din Ungaria a fost informată de conducerea WTA că nu l-a autorizat pe Jeno Marky să fie organizatorul unui turneu de tenis în Ungaria în 2019”, a anunţat Federaţia maghiară într-un comunicat, potrivit digisport.

Federalii maghiari dau vina pe proprietarul turneului, cel care a mutat turneul de la Budapesta la Bucureşti în 2014.

Marky a dat în schimb vina pe pe federaţie, pe motiv că aceasta doreşte să organizeze un turneu în regim propriu. “Federaţia a distrus intenţiile Guvernului”, a spus acesta.

Federaţia de Tenis din Ungaria ar fi în conflict cu Guvernul maghiar în condiţiile suspiciunilor că oficialii federaţiei ar fi delapidat sume importante din cele acordate de premierul Ungariei, Viktor Orban, fiind deschise şi trei anchete în acest sens.

Simona Halep a cucerit trofeul la ambele ediţii la care a participat (2014, 2016), iar Irina Begu a triumfat în 2017.

Un răspuns

  1. Am înțeles bine, că în 2019, vom avea turneul la București?
    Cu stimă, Șerban Constantin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri