Caută
Close this search box.

Warren Buffet se simte la 88 de ani mai bine decât oricine la această vârstă

Warren Buffett

Warren Buffett afirmă că se simte, la 88 de ani, mai bine decât s-ar putea simţi orice altă persoană aflată la această vârstă. Legendarul magnat american a vorbit, într-un interviu acordat Financial Times, despre şansă, aşteptări şi modul în care face afaceri.

„Pe piaţa bursieră, diferenţe mici separă succesul de eşec. Zece la sută reprezintă o diferenţă mare de performanţă, iar 100 la sută una imensă. Apoi, este Warren Buffet. În ultimii 54 de ani, acţiunile companiei sale, Berkshire Hathaway, au crescut în indexul american S&P 500 cu aproape 2,5 milioane de puncte procentuale. Gradul în care Buffett a depăşit generaţii succesive de rivali de pe Wall Street aproape sfidează înţelegerea”, comentează Financial Times.

În vârstă de 88 de ani, Warren Buffett, al treilea cel mai bogat om din lume, cu o avere estimată la 86 de miliarde de dolari, afirmă că rămâne la conducerea Berkshire deoarece vrea să facă în continuare ceea ce a iubit de când a cumpărat primele acţiuni, într-o companie petrolieră din Oklahoma, la vârsta de 11 ani.

„Nu pot cumpăra timp, nu pot cumpăra dragoste, dar pot face alte lucruri cu bani, destul de multe. De ce mă trezesc în fiecare dimineaţă, sar din pat şi sunt pasionat la vârsta de 88 de ani? Pentru că iubesc ce fac şi îi iiubesc pe oamenii cu care lucrez. Am 25 de oameni acolo. Mergem împreună la meciuri de baseball. Ei încearcă să îmi facă viaţa mai bună, eu încerc să le fac vieţile mai bune”, spune Warren Buffett.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri