Papa Francisc a sosit vineri în România, într-o vizită de trei zile menită să consolideze dialogul cu Biserica Ortodoxă majoritară şi să susţină minorităţile – atât religioase, cât şi etnice, relatează AFP.

Francisc a fost primit pe aeroport de către preşedinele Klaus Iohannis – un proeuropean de confesiune luterană – care şi-a exprimat joi satisfacţia faţă de ”o fericită ocazie de a aduna creştinii ortodocşi, catolici romani şi greco-catolici”.

Cei doi s-au dus la palatul prezidenţial, în vederea unui tête-à-tête, urmat de o întâlnire cu reprezentanţi ai Guvernului şi societăţii civile, iar apoi cu Patriarhul ortodox Daniel, înaintea unei slujbe în catedrala Sfântul Iosif.

Zeci de mii de români sunt aşteptaţi pe străzile Bucureştiului cu ocazia acestei vizite istorice, care are loc la 20 de ani după cea efectuată de către Ioan Paul al II-lea.

Francisc soseşte într-o ţară aflată în plină criză politică şi profund împărţită, care trăieşte din 2016 în ritmul unor conflicte între Iohannis, un lider de centru-dreapta, şi o majoritate de stânga, acuzată de Bruxelles de faptul că pune în pericol statul de drept, slăbind lupta anticorupţie.

Vizita Papei urmează să fie consacrată în esenţă problemelor migraţiei, sărăciei şi excluderii, la cinci zile după o ascensiune a naţionaliştilor în Europa, în alegerile europene.

Înainte de plecare, Francisc a salutat 15 persoane fără adăpost de origine română la reşedinţa sa Sfânta Marta de la Vatican.

În România, Suveranul Pontif urmează să evoce, de asemenea, emigraţia – un fenomen îngrijorător, prin care 16% din populaţia ţării, în special tineri, părăsesc această ţară, una dintre cele mai sărace din Uniunea Europeană. România a aderat la UE la 1 ianuarie 2007.

”Bineînţeles, Sfântul Părinte se gândeşte la dimensiunea multietnică şi la toţi aceşti români emigraţi în atâtea ţări europene”, a declarat un purtător de cuvânt al Vaicanului Alessandro Gisotti.

Vizita lui Francisc este cea a 30-a în străinătate a pontificatului său.

În 1999, Ioan Paul al II-lea a fost primul Papă care vizita o ţară mare ortodoxă de la Schisma din 1054 între Roma şi Bizanţ.

Însă, în timp ce Ioan Paul al II-lea şi-a limitat vizita doar la Bucureşti – o condiţie impusă de Patriarhia Română -, Francisc a dorit să facă turul ”bogăţiei etnice, culturale şi religioase a României”, a declarat Gisotti.

Papa urmează să viziteze, astfel, Sanctuarul Marian de la Şumuleu-Ciuc (centru), sediul Bisericii Greco-Catolice.

Vizita Papei îmbracă un caracter ecumenic vineri după-amiaza, prin întâlnirea lui Francisc – în privat – cu Patriarhul Daniel, iar apoi cu Sinodul permament al Bisericii Ortodoxe Române.

Ei se roagă, după aceea, într-o nouă catedrală ortodoxă în capitală – unul în latină, celălalt în română.

Cei doi lideri religioşi nu urmează să apară împreună în public – un lucru interpretat de unii observatori drept un semn de sfidare a Bisericii Ortodoxe Române a liderului spiritual a 1,3 miliarde de catolici de pe planetă.

”Miza Papei este să sublinieze, pe lângă comunitatea ortodoxă, că Biserica de la Roma nu vrea să latinizeze, să recupereze” aceşti credincioşi, a declarat pentru AFP monseniorul Pascal Gollnisch, directorul general al l’Oeuvre d’Orient.

Papa face, apoi, o baie de mulţime, pe străzile Bucureştiului, ducându-se cu papamobilul la Catedrala catolică Sfântul Iosif, în faţa căreia aproximativ 30.000 de persoane sunt aşteptate să asiste la o slujbă vineri seara.

Situată la intersecţia Europei de Est şi Europei de Vest, România a stabilit relaţii diplomatice cu Sfântul Scaun în 1920, însă legăturile au fost întrerupte după al Doilea Război Mondial, odată cu venirea comuniştilor la putere.

Dintre cei aproximativ 20 de milioane de locuitori ai ţării, 85% se declară ortodocşi. Se înregistrează, de asemenea, 5,4% catolici – adică 1,1 milioane de credincioşi, dintre care 150.000 fac parte din Biserica Greco-Catolică (sau uniată).

Începând de la 1948, această comunitate minoritară a fost integrată – cu forţa – în Biserica Ortodoxă Română şi a dispărut, în mod oficial, în pofida faptului că ţinea slujbe în secret.

În ultima etapă a vizitei sale, duminică, la Blaj (centru), Papa urmează să beatifice şapte episcopi uniaţi, arestaţi, torturaţi şi morţi la izolare în această perioadă.

Alt moment puternic al acestei vizite este întâlnirea Papei cu tineri şi familii într-o mare piaţă, la iaşi, capitala Moldovei româneşti, unde sunt aşteptaţi aproximativ 100.000 de oameni.

Papa îşi încheie vizita duminică, după o întâlnire cu familii din comunitatea romă, care este supusă unor diverse discriminări la serviciu, la şcoală şi în administraţie.

1 COMENTARIU

  1. saracii oameni .. a ajuns religia si politica sa dea mana .. culmea e ca se unesc pt a sustine lucruri care nu plac lui Dumnezeu.. fatarnicia, homosexualitatea , minciuna .. vai de ei ..cand va veni ziua judecatii ..

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

2 + 2 =