Caută
Close this search box.

Alegeri europarlamentare în Marea Britanie pe 23 mai

Guvernul de la Londra a decis participarea la alegerile pentru desemnarea membrilor Parlamentului European, scrutinul urmând să fie organizat în Marea Britanie pe 23 mai.

Guvernul de la Londra a decis participarea la alegerile pentru desemnarea membrilor Parlamentului European, scrutinul urmând să fie organizat în Marea Britanie pe 23 mai, potrivit Mediafax.

„Alegerile Parlamentului European se vor desfăşura în Marea Britanie pe 23 mai, în contextul în care Guvernul a stabilit că nu există suficient timp pentru finalizarea procedurii de ratificare a Acordului Brexit până la acea dată”, a declarat David Lidington, şeful Cancelariei premierului Theresa May, citat de agenţiile Press Association şi Reuters, precum şi de cotidianul The Guardian.

Theresa May, liderul Partidului Conservator (centru-dreapta), pregăteşte „scenariile” pentru situaţia în care Guvernul nu va putea evita convocarea de către Parlament a unui nou referendum. John McDonnell, un lider al Partidului Laburist (centru-stânga, opoziţie), a argumentat că este „foarte posibil” ca aprobarea Acordului Brexit în Camera Comunelor să fie condiţionată de organizarea unui nou plebiscit pe tema acestuia.

„Conservatorii ar trebui să admită că, dacă va fi aprobat un acord, probabil un număr mare de parlamentari vor cere un nou vot public”, a subliniat McDonnell. Theresa May negociază cu opoziţia laburistă pentru a obţine susţinerea necesară aprobării Acordului Brexit în Camera Comunelor.

Consiliul European a decis amânarea ieşirii Marii Britanii din UE până pe 31 octombrie 2019. În cazul în care Marea Britanie nu decide ieşirea din UE până la alegerile europarlamentare programate în mai, va trebui să participe la scrutin.

Liderii Uniunii Europene au semnalat că Marea Britanie va fi exclusă pe 1 iunie în cazul în care Camera Comunelor nu aprobă Acordul Brexit şi refuză participarea la scrutinul europarlamentar.

Camera Comunelor a respins de trei ori Acordul negociat de Guvernul Theresa May cu Uniunea Europeană. În cazul în care Acordul ar fi aprobat, ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană ar urma să se producă imediat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri