Caută
Close this search box.

America ar putea trimite 120.000 de militari în Orientul Mijlociu

Secretarul interimar al Apărării din SUA, Patrick Shanahan, a prezentat un plan care prevede trimiterea a 120.000 de militari americani în Orientul Mijlociu în cazul amplificării tensiunilor cu Iranul, afirmă surse citate de cotidianul The New York Times.

În cursul unei reuniuni desfăşurate la Casa Albă, Patrick Shanahan a prezentat un plan operaţional care prevede trimiterea a 120.000 de militari în Orientul Mijlociu pentru situaţia în care Iranul ar ataca obiective americane sau ar accelera activităţile nucleare.

Planul a fost revizuit la cererea unor membri radicali ai Administraţiei Donald Trump, în principal la insistenţele lui John Bolton, consilierul prezidenţial pentru Siguranţă Naţională.

Preşedintele SUA, Donald Trump, a catalogat însă drept „ştire falsă” articolul cotidianului The New York Times referitor la eventualitatea trimiterii a 120.000 de militari în Orientul Mijlociu, precizând însă că ar mobiliza efective mai ample în cazul unui conflict cu Iranul.

Referindu-se la informaţiile difuzate de cotidianul The New York Times privind un plan al Pentagonului de trimitere a 120.000 de militari în Orientul Mijlociu pentru contracararea Iranului, Donald Trump a declarat, conform agenţiei Bloomberg: „Cred că este ştire falsă, da? Dar ce aş face eu?! Nu am făcut un astfel de plan. Dacă am fi plănuit aşa ceva, am mobiliza mult mai mulţi militari”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri