Corul vocilor funcţionăreşti din vârful vârfurilor ne tot spune că este bine. Dacă moare un om din cauza mizeriei e bine, dacă descoperi sume uriaşe rulate într-o escocherie inimaginabilă este bine, dacă directorul de agenție are competenţe în cumetrii politice e bine, dacă greşești de nenumărate ori tot bine este.
Răul a devenit o metaforă atât de ridicolă în discursurile şi explicaţiile miniştrilor sau secretarilor de stat, directorilor de tot soiul, încât acum, de câteva luni încoace, şi-au şters cu totul cuvântul din minte. Rău nu mai poate fi nimic, poate doar nereguli întâmplătoare pe ici pe colo, prin urmare nici nu se mai iau măsuri.
Toată lumea urlă că e bine. De atâta bine, isteria liniştitoare a guvernanţilor intră în competiţie cu disperarea şi durerea mocnită a celor care se sting cu zile în depozitele româneşti de bolnavi. Numai că lupta este inegală, de pe scaunele confortabile din ministere altfel se simte boala.
Normalitatea contemporană a sistemului de urgență a atins săptămâna aceasta cosmicul sau fabulosul, nici eu nu ştiu cum să mă exprim. Raed Arafat ne spune pe șleau că vor veni vremuri grele pentru români și nu din cauza politicienilor, ci a naturii care nu mai poate fi stăpânită. Dar nimeni nu s-a gândit să anticipeze modificările climatice și meteorologice. Tornada de la Călărași a fost doar o mostră de realitate dramatică, din fericire fără pierderi de vieți omenești.
E de prisos să vorbim pe termen lung de decizii și strategii de urgență, când numirile politice sunt cele care dictează politica locală. Avem exemplul inundațiilor, unde incompetența și indolența trenează de ani buni, cu prețul distrugerii de gospodării, a pierderilor de vieți omenești, fără ca nimeni să vrea măcar să îndrepte lucrurile. Doar anchete interne și un conținut de vorbărie goală, care dezgustă efectiv oamenii de bun simț.
Efectiv jocul cu anchetele interne nu mai ține. Ne-am săturat de atât amar de bine. Aici vorbim de crimă, nu de reforme radicale făcute din birou. În același timp, nu e drept să fie tras la răspundere doar omul politic – el e oportunistul tuturor timpurilor.
E vremea să vedem că funcțiile de ministru presupun responsabilitate, nu doar beneficii.
