Caută
Close this search box.

Ce spune un elev de clasa a şaptea despre mitingul PSD de la Târgovişte, la care a fost. „O adunătură de oameni manipulaţi de partidul care ne distruge ţara”

Aflat în mijlocul susţinătorilor PSD aduşi la mitingul de la Târgovişte, un elev de clasa a VII-a a declarat că a venit la acest ultim mare eveniment electoral al social-democraţilor înainte de alegeri pentru a vedea „o adunătură de oameni manipulaţi de partidul care ne distruge ţară”.

Tânărul, care nu vrea să plece din ţară, crede că PSD duce ţara spre dezastru şi şi-a exprimat speranţa că românii vor vota „mai informat” şi vor aduce la putere politicieni „capabili să ne ducă mai departe, mai aproape de ţările din vest”

Redăm mai jos discuţia tânărului cu reporterul Epoch Times.

Reporter: Tot ca să susţii PSD-ul ai venit şi tu?

Tânăr: Nu. Eu am venit aici ca să văd o adunătură de oameni care, în opinia mea, sunt manipulaţi de partidul care ne distruge ţara.

Reporter: Şi cum îţi explici tu manipularea asta?

Tânăr: Eu cred că sunt plătiţi.

Reporter: Sunt unii oameni însă care par sinceri aici, care spun că PSD-ul le-a crescut pensiile, salariile. Cum vezi tu asta?

Tânăr: Eu cred că este o creştere a salariilor şi a pensiilor falsă pentru a atrage atenţia oamenilor.

Reporter: Eşti elev?

Tânăr: Da. Sunt elev.

Reporter: Cum îţi vezi tu viitorul tău în România condusă de PSD?

Tânăr: Aş vrea ca România în primul rând să nu fie condusă de PSD. Şi în al doilea rând, cu PSD-ul văd un viitor foarte prost, pentru că în acest moment situaţia în învăţământul românesc este foarte proastă. Mai mult de 40% dintre români sunt analfabeţi funcţional. Şi asta este un lucru foarte rău.

Reporter: În ce clasă eşti tu, dacă nu te superi?

Tânăr: A şaptea.

Reporter: Ce te supără cel mai tare la modul în care este condusă ţară?

Tânăr: Mă supără faptul că cei care sunt la conducere nu îşi dau interesul mai mult pentru oameni, ci mai mult pentru ei şi nu găsesc soluţii bune pentru a duce ţara la un trai mai bun şi la o ţară mai bună.

Reporter: Şi cum vezi tu venind schimbarea?

Tânăr: Nu ştiu. Şi prin vot. Pentru că dacă mai mulţi oameni ar vota informat ar fi la putere nişte oameni capabili să ne ducă mai departe, mai aproape de ţările din vest, dar la ce-i aici nu cred că se va întâmpla acest lucru curând…

Reporter: Te gândeşti după ce termini liceul să pleci din ţară sau vrei să îţi faci studiile aici şi să rămâi aici?

Tânăr: Nu. Nu vreau să plec din ţară. Sunt împotriva acestui lucru total, pentru că cred că eu împreună cu ceilalţi tineri putem salva ţara.

Vă invităm să urmăriţi materialul video.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri