Caută
Close this search box.

Conservatorii bavarezi și austrieci resping apelul lui Orban de a colabora cu populiștii

Liderii Austriei și Bavariei au respins vineri apelul prim-ministrului Ungariei, Viktor Orban, pentru ca grupul lor de centru-dreapta din Parlamentul European să se alăture partidelor populiste, naționaliste, înaintea alegerilor din UE, de la sfârșitul acestei luni, relatează Reuters.

Cancelarul austriac Sebastian Kurz și premierul de stat bavarez Markus Soeder, sunt liderii formațiunilor care fac parte din Partidul Popular European (PPE) reprezentând principalul bloc conservator din adunarea europeană. În martie, PPE a suspendat partidul naționalist Fidesz al lui Orban pe baza acuzațiilor referitoare la încălcarea principiilor UE privind statul de drept, libertatea presei și drepturile minorităților. În perioada premergătoare alegerilor pentru Parlamentul European din 23-26 mai, Orban a solicitat PPE să renunțe la aversiunea sa spre extrema dreaptă și să creeze o alianță după vot.

„Nu există nici o cooperare în Europa cu populiștii de dreapta”, a declarat Soeder, care conduce Uniunea Socială Creștină, partidul soră al creștin-democraților cancelarului Angela Merkel, la o conferință de presă comună cu Kurz după întâlnirea de la Viena. „Nu aduce nimic bun”, a adăugat el.

Matteo Salvini, șeful Ligii extreme a Italiei, încearcă să reunească o alianță europeană a unor partide naționaliste, anti-imigrație, printre care se numără și Alternativele pentru Germania (AfD) și Raliul Național al lui Marine Le Pen în Franța. „Nu cred în cooperarea cu partidele precum AfD și Le Pen care doresc să părăsească Uniunea Europeană”, a spus Kurz. „Aceste partide s-au poziționat de mult timp prin poziția lor anti-europeană”. El a adăugat, totuși, că ar trebui să vedem ce alianțe ar fi posibile după alegerile pentru Parlamentul European în cursul acestei luni și că prioritatea pentru moment ar fi ca PPE să se descurce cât  mai bine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri