Caută
Close this search box.

Copilul, care a căzut în fântănă în Sălaj și apoi a fost resuscitat mai bine de 14 ore, a fost declarat decedat

Copilul, care a căzut în fântănă în Sălaj și apoi a fost resuscitat mai bine de 14 ore, a fost declarat decedat

Știrea inițială: Un copil care a căzut în fântână este resuscitat de mai bine de 14 ore. Micuțul se află în continuare în stop cardio respirator, temperatura corpului a ajuns la 33,5 grade Celsius și în continuare se merge cu resuscitare. Medicii încearcă să îi aducă temperatura corpului la 37 de grade.

Acesta a fost scos de pompieri la suprafaţă, fără semne vitale, fiind transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) Zalău.

Cea care i-a anunţat pe pompieri despre căderea copilului în fântână a fost chiar mama lui. Pompierii au găsit băiatul abia după ce au scos mare parte din apa din fântână adâncă de patru metri, cu două motopompe.

„Luni după masă, Secţia Şimleu Silvaniei şi Detaşamentul de pompieri Zalău au fost solicitate să intervină pentru a scoate un copil căzut accidental într-o fântână aflată pe un câmp din apropierea localităţii Vârşolţ. Copilul de şapte ani a fost găsit şi extras, a fost preluat de către echipajul de terapie intensivă mobilă şi s-au executat manevrele de resuscitare”, se arată într-o informare de presă a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sălaj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri