Caută
Close this search box.

Cvorumul la referendum nu se modifică. Guvernul a respins modificările AEP

Guvernul a respins, miercuri, modificările propuse de Autoritatea Electorală Centrală, astfel, cvorumul la referendumu din 26 mai nu se modifică.

”Actul normativ pe care-l vom adopta astăzi va stabili detaliile tehnice pentru buna dsfășurare a alegerilor europarlamentare și a referendumului din 26 mai”, a declarat premierul Dăncilă.

Condiţia pentru validarea unui referendum este ca la acesta să participe cel puţin 30% dintre alegătorii înscrişi pe listele electorale. Iar aprobarea se face cu voturile a 25% dintre cei cu drept de vot.

Conform Constituţiei, poporul îşi exercită suveranitatea prin intermediul aleşilor săi – parlamentari – şi prin referendum. Preşedintele poate cere poporului să-şi exprime voinţa prin referendum. Trebuie mai întâi să consulte Parlamentul.

Constituţia nu precizează cine şi în ce termen trebuie să pună în practică o decizie luată de popor la un referendum. Aşa se face că, în acest moment, un referendum validat în 2009 – cel pentru Parlament unicameral cu cel mult 300 de mandate – nu a fost pus în aplicare.

Potrivit proiectului iniţiat de AEP, pragul de prezenţă de 30%, necesar pentru validarea referendumului, se calculează raportat la numărul alegătorilor din registrul electoral, şi nu la cel din listele electorale permanente, cum e în prezent.

Potrivit datelor publicate de AEP, numărul total de cetăţeni cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral la data de 28 februarie 2019 este de 18.937.258. Un număr de 18.266.936 de cetăţeni au domiciliul sau reşedinţa în ţară, iar 670.322 au domiciliul în străinătate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri