Caută
Close this search box.

Demisia vice-cancelarului Heinz-Christian Strache nu a oprit scandalul: Alegeri anticipate în Austria

În Austria vor fi convocate alegeri legislative anticipate, a anunţat sâmbătă cancelarul conservator Sebastian Kurz, după destrămarea coaliţiei de guvernare formate din conservatori şi extrema-dreaptă în urma demisiei vice-cancelarului lider al extremei-drepte Heinz-Christian Strache, transmite Agerpres.

Strache a fost compromis de o înregistrare cu camera ascunsă în care acesta accepta finanţare pentru partidul său din partea unei pretinse nepoate a unui oligarh rus, relatează agenţiile Reuters şi EFE.

”I-am propus preşedintelui (Alexander Van der Bellen) convocarea alegerilor anticipate cât mai curând posibil”, a anunţat Sebastian Kurz în faţa presei. ”Prea mult este prea mult”, a mai spus el, amintind de mai multe scandaluri în care a fost implicată formaţiunea de extremă-dreapta Partidul Libertăţii (FPOe), cu care formaţiunea sa, Partidul Popular Austriac (OeVP), s-a aliat la guvernare după alegerile din 2017. Kurz a pus acum capăt coaliţiei dintre aceste două partide.

Preşedintele Van der Bellen a acceptat convocarea alegerilor legislative anticipate, apreciind chiar că acestea sunt necesare în noul context politic. După declaraţia cancelarului Kurz a apărut şi el în faţa presei, afirmând că ei vor discuta duminică paşii următori. Data alegerilor nu este încă stabilită, o variantă vehiculată neoficial fiind jumătatea lunii septembrie.

Social-democraţii, ajunşi în opoziţie după alegerile legislative din 2017, au anunţat la rândul lor că susţin convocarea anticipatelor.

Scandalul a izbucnit vineri după-amiază, când publicaţiile germane Der Spiegel şi Süddeutsche Zeitung au difuzat o înregistrare video făcută cu camera ascunsă într-o pensiune din Ibiza în iulie 2017.

Imaginile îl arată pe Heinz-Christian Strache vorbind cu o femeie care pretinde că este nepoata unui oligarh rus.

Politicianul austriac îi promite acesteia contracte publice în schimbul unui ajutor financiar pentru formaţiunea sa înaintea alegerilor legislative ce urmau să se desfăşoare câteva luni mai târziu. Mai mult, Strache îi sugerează interlocutoarei sale achiziţia celui mai influent cotidian austriac şi înlocuirea unor ziarişti cu alţii mai apropiaţi de FPOe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri