Caută
Close this search box.

Două milioane de pisici vor fi ucise cu cârnați otrăviți!

Mii de oameni au cerut guvernului australian să oprească acest „genocid” îndreptat împotriva pisicilor fără stăpân, care – potrivit studiilor guvernamentale – ucid în fiecare an 377 de milioane de păsări și 649 de milioane de reptile. Australia este în mijlocul unei crime în desfășurare, îndreptată împotriva unei specii de animale răspândite acum pe întreg continentul. Oficialii guvernamentali justifică actul invocând „binele comun”.

Potrivit The Independent, guvernul de la Canberra plănuiește să omoare, până în 2020, două milioane de pisici fără stăpân, deoarece, de când au fost introduse pe continent, felinele au contribuit la dispariția a aproximativ 20 de specii de mamifere. Pe lângă faptul că locuitorii au permisiunea să împuște pisicile oriunde le întâlnesc, guvernul are de gând să arunce din avion cârnați otrăviți în întreaga țară. Această ultimă masă pentru feline este compusă din carne de cangur, grăsime de pui, mirodenii și – cel mai important – otravă.

Gustările mortale sunt produse într-o fabrică de lângă Perth și apoi distribuite aerian pe mii de hectare în întreaga țară. La fiecare kilometru sunt aruncați 50 de cârnați, iar oficialii sunt siguri că această inițiativă va fi încununată de succes și va pune capăt activității felinelor problematice.

Omul care a ajutat la crearea rețetei otrăvitoare, doctorul Dave Algar, susține cu tărie că metoda ucigașă – care are nevoie de 15 minute pentru a-și face efectul – trebuia să fie atractivă pentru milioanele de feline. „Cârnații trebuie să aibă un gust bun. Sunt ultima masă a pisicii”, a spus bărbatul.

Poate că această poveste bizară pare prea suprarealistă pentru a fi adevărată, însă comisarul național pentru specii amenințate de dispariție, Gregory Andrews, este îngrijorat de mult timp de această problemă și a descris problema pisicilor fără stăpân ca fiind „cea mai mare amenințare” la adresa speciilor indigene.

„Trebuie să facem anumite alegeri pentru a salva animalele pe care le iubim și care ne definesc ca națiune, cum ar fi iepurii bilby, cangurul waru și papagalul de noapte”, a afirmat oficialul australian.

Se estimează că pisicile fără stăpân ucid anual 377 de milioane de păsări și 649 de milioane de reptile. Studiul din 2017 care a adunat aceste date a dus la creșterea eforturilor guvernului de a eradica aceste pisici, planuri care au stârnit critici atunci când au fost anunțate prima dată, în 2015.

Petițiile online care cer guvernului să renunțe la această inițiativă de exterminare a felinelor au adunat peste 160.000 de semnături. Unele dintre cele mai notabile intervenții în acest sens au fost scrisoarea actriței franceze Brigitte Bardot, care cerea oprirea „genocidului animalelor”, și afirmația lui Steven Patrick Morrissey, solistul de la „The Smiths”, conform căreia „planeta este condusă de idioți”.

În fiecare an, pisicile din Australia ucid aproximativ 649 de milioane de reptile, potrivit estimărilor autorităților. Foto: Wikimedia

Potrivit acestora, ar trebui rezolvată problema declinului vieții sălbatice cauzat de factori precum defrișările, mineritul și expansiunea urbană, de exemplu. Cel puțin asta susține biologul conservaționist Tim Doherty, de la Universitatea Deakin, din Australia.

„Există posibilitatea ca pisicile să fie folosite ca un fel de țap ispășitor, într-o oarecare măsură. Trebuie să dăm dovadă de o abordare înțeleaptă și să ne ocupăm de toate amenințările la adresa biodiversității”, a spus el.

Până acum, 83% dintre pisicile ucise în Australia au fost omorâte de persoane care nu erau afiliate programului guvernamental.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri