Caută
Close this search box.

Fratele lui Radu Mazăre aruncă BOMBA: Nu știu de ce autoritățile române sunt așa de convinse că Madagascar va face extrădarea

Mihai Mazăre, fratele lui Radu Mazăre a declarat, citat de Mediafax că nu știe ”de ce autoritățile române sunt așa de convinse că Madagascar va face extrădarea”, precizând că, în Madagascar, o decizie de extrădare definitivă nu a fost dată de un judecător.

Mihai Mazăre a anunţat că nu-l va aştepta pe fratele său la aeroport şi că, în Madagascar, o decizie de extrădare definitivă nu a fost dată de un judecător.

Nu, nu o să merg la aeroport, eu zic să nu ne grăbim, staţi să vedem ce o să se întâmple luni la aeroport.

În Madagascar, există o legislaţie internă adaptată la legislaţia internaţională care spune că extrădările care se fac, aşa cum aţi văzut şi în cazul Ghiţă sau Udrea, se fac în urma deciziei unui judecător, unei decizii definitive. La ora actuală, extrădarea lui Radu Mazăre nu a fost judecată de niciun judecător în Madagascar.

Conform normelor de procedură de acolo, acest lucru ar trebui să se întâmple. Dacă el nu se întâmplă, înseamnă că se realizează un abuz în extrădarea lui Radu Mazăre. Eu nu înţeleg de ce autorităţile din România, respectiv Ministerul Justiţiei şi IGPR, sunt aşa convinşi că autorităţile din Madagascar şi vor face extrădarea în mod direct. Poate ne explică doamna Birchall pe Facebook că tot a mobilizat tot ministerul ca să realizeze această extrădare care, în momentul actual, în Madagascar, nu ar trebui să se poate realiza„, a afirmat fratele lui Radu Mazăre.

Fratele lui Radu Mazăre a anunţat că reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei au mers la fostul edil. „Poate cineva o să explice de ce acest periplu, mai aveau puţin şi ajungeau în vacanţă acolo”, a completat.

Mihai Mazăre a declarat că fostul edil este ajutat în Madagascar de iubita sa, Roxana, şi de fiul lui, Răducu, care-l vizitează în fiecare zi şi-i duc mâncare.

Reprezentanţii Poliţiei Române au precizat, vineri, în contextul informaţiei prezentate de postul România TV privind presupusa evadare a lui Radu Mazăre din închisoarea din Madagascar, că la nivelul poliţiei nu a fost transmisă nicio informare oficială în acest sens.

Fostul primar al Constanţei urmează să fie adus în ţară luni, 20 mai, a mai anunţat IGPR.

Mazăre are de executat o pedeapsă definitivă: judecătorii instanţei supreme l-au condamnat, în 8 februarie, la 9 ani de închisoare cu executare pe fostul primar al Constanţei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri