Caută
Close this search box.

Haos pe bursele globale

Bursele din întreaga lume au înregisstrat, luni, scăderi semnificative, scrie Agerpres.

Scăderile pe bursă au survenit după ce preşedintele american Donald Trump a ameninţat China cu impunerea unor noi taxe vamale, punând în pericol încheierea unui acord comercial între primele economii mondiale, transmit BBC şi Reuters.

Indicele principal Shanghai Composite al Bursei din Shanghai a închis şedinţa de luni în scădere cu 5,58%, ajungând la valoarea de 2.906,46 puncte. Indicele Hang Seng al Bursei din Hong Kong înregistra un declin de 3,7%, în timp ce indicele MSCI, care monitorizează pieţele din regiunea Asia-Pacific, cu excepţia Japoniei, a înregistrat un recul de 1,9%.

Bursele din Japonia şi Coreea de Sud sunt închise luni cu prilejul unei sărbători naţionale.

„Declaraţia lui Trump pune sub semnul întrebării negocierile dintre Washington şi Beijing, iar impasul ar putea fi extins, posibil chiar până la alegerile prezidenţiale din SUA”, a avertizat Michael Hirson, director în cadrul Eurasia Group.

Şi bursele europene au fost afectate luni, indicele principal DAX 30 al Bursei de la Frankfurt, cel mai sensibil la evoluţiile din China şi la temerile privind un război comercial, a scăzut cu 1,90%, în timp ce indicele CAC al Bursei de la Paris înregistra un declin de 1,95%. Şi pieţele bursiere din Italia şi Spania înregistrau scăderi de peste 1% luni.

Indicele pan-european STOXX 600 a scăzut luni dimineaţă cu 1,2%, cel mai semnificativ declin din ultimele şase săptămâni.

Analiştii se aşteaptă ca declinul de pe pieţele bursiere din Asia şi Europa să se propage şi în SUA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri