Caută
Close this search box.

Interceptări în scandalul peştelui otrăvit comercializat în România: Dar miroase! Lasă, pune-l la marinat!

Astăzi au avut loc peste 150 de percheziţii în România, Italia, Spania, Franţa şi Ungaria, la o grupare formată din sute de persoane care procurau ilegal cantităţi mari de peşte otrăvit şi le vindeau în ţara noastră.

Peste 30 de tone de peşte toxic au fost confiscate, din cele peste 500 aduse în România. Peştele era contaminat cu metale grele şi substanţe toxice.

Acum ies la iveală interceptări ale convorbirilor dintre membrii reţelei.

„Pe interceptările telefonice sunau convorbiri de genul: bă, dar cam miroase. Spală-l și tu cu oțet. Atunci taie-l rondele și ține-l la murat, la marinat în oțet că nu o să mai miroasă și după care le livrau la firme, nu pot să dau nume, dar sunt firme extrem de mari de la care sunt sigur că și dvs v-ați provizionat în mod intens”, explică procurorul Teodor Niță.

Peştele era adus, spun procurorii, din ape teritoriale din Franţa, Italia şi Spania, care erau poluate industrial şi unde pescuitul era strict interzis.

Teodor Niță, procuror, pentru Digi24: „Pur și simplu braconau, începând de la metoda cu plasa, cu baterii, cert este că sunt cantități…. nu cred că exagerez dacă spun că se depășesc 500 de tone”.

Percheziţii în ţară şi străinătate la o grupare care comercializa peşte impropriu consumului

Foarte probabil să existe peştele otrăvit şi acum pe piaţa din România, spune procurorul:

„Depinde de data de proveniență și de persoana care l-a furnizat. E foarte probabil. Românii erau cei care organizaseră afacerea și aduceau otrava în farfuria conaționalilor lor. Pescarii de acolo nu sunt italieni sau spanioli, pentru că ăia nu se apropiau de spurcăciunile alea”.

26 de percheziții au fost făcute în județul Constanța, dintre care 25 numai în localitatea Hârșova.

FOTO: Kanal D

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri