Caută
Close this search box.

Klaus Iohannis explică de ce Dăncilă nu a fost invitată la Summit-ul de la Sibiu

Klaus Iohannis

Președintele Klaus Iohannis spune că Viorica Dăncilă nu poate fi invitată la Summit-ul de la Sibiu deoarece reprezentantul României în Consiliul European este președintele țării, iar la Summit nu vor fi „evenimente strict protocolare la care lumea ar sta și ar pierde vremea”, scrie Mediafax.

Noi avem foarte multe lucruri de discutat, în Consiliul European niciodată nu ne ajunge timpul și atunci când ne adunăm discutăm la concret lucrurile care sunt pe agendă”, a afirmat președintele.

Klaus Iohannis a fost întrebat marți, la Sibiu, despre invitarea Vioricăi Dăncilă la lucrările Consiliului European la Summitul de la Sibiu.

Fiecare stat are un singur reprezentant, iar arhitectura constituțională a României este de așa natură că reprezentantul României în Consiliul European este președintele țării, în cazul acesta eu. La Sibiu vor fi întâlniri numai în format de Consiliul European, nu este prevăzută nicio manifestare în alt format. Noi facem invitații pentru Consiliul European doar președintelui Parlamentului European, care vine în deschiderea Consiliului European și face o prezentare, atât. Este cutuma la Consiliul European. Aceste invitații le face președintele Consiliului European, care este domnul Tusk, în consecință toată discuția este una puțin artificială și izvorâtă din faptul că nu se cunoaște prea bine arhitectura constituțională a României. Nu este nicio rea-voință, nicio rea-credință, pur și simplu aici este locul președintelui în Consiliul European și noi ne întâlnim aici ca să lucrăm și să lucrăm la un lucru foarte important: la agenda strategică pentru următorul mandat al instituțiilor europene”, a spus președintele Klaus Iohannis.

Premierul Viorica Dăncilă declara vineri că este nemulțumită de atitudinea Președinției, care nu a lansat o invitație către premier pentru participarea la Summit-ul de la Sibiu din data de 9 mai, afirmând că acesta este de fapt mesajul transmis liderilor europeni.

Summitul informal al șefilor de stat sau de guvern din UE va fi găzduit de președintele Klaus Iohannis iar președintele Consiliului European, Donald Tusk, va prezida reuniunea. La eveniment vor participa lideri din 27 de state membre UE, președintele Comisiei Europene (CE), Jean-Claude Juncker, și președintele Parlamentului European (PE), Antonio Tajani.

Un răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri