Caută
Close this search box.

Mats Wilander, cuvinte măgulitoare la adresa Simonei Halep şi a lui Rafa Nadal

Mats Wilander, o legendă a tenisului, cu 7 turnee de Grand Slam în palmares, a rostit cuvinte măgulitoare pentru Simona Halep şi Rafael Nadal.

, a comparat, miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la Bucureşti, jocul Simonei Halep şi al lui Rafael Nadal pe zgura de la Roland Garros cu „o operă de artă”.

„Dacă vrei să vezi doar un Grand Slam, atunci Roland Garros este turneul unde jucătorii arată cel mai bun tenis. Să vezi jucători precum Halep şi Nadal cum se mişcă pe teren la Roland Garros e ca şi cum ai vedea o operă de artă”, a spus actualul comentator al postului de televiziune Eurosport.

Fostul jucător suedez susţine că Novak Djokovic va fi cel mai bun jucător din toate timpurile la momentul în care îşi va încheia cariera.

„În tenis numărăm turneele de Grand Slam câştigate, iar acum Roger Federer este în frunte. Dar cred că recordul în tenis îl va deţine Novak Djokovic. Dacă va câştiga open-ul francez acum, cred că putem spune că este cel mai bun din toate timpurile, mai bun decât jucătorul cu cele mai multe turnee.

Ca să câştigi de două ori cele patru mari turnee consecutiv este incredibil. Iar Novak Djokovic nu este un jucător terminat, mai are încă 3-4 ani şi probabil îşi va încheia cariera cu statutul de cel mai bun tenisman din toate timpurile”, a afirmat el.

„E foarte clar că Novak Djokovic este favorit la câştigarea ediţiei din acest an. A arătat la Madrid că poate să câştige… poate că nu este pregătit 100%, dar va fi la ora începerii turneului.

Rafa Nadal joacă din ce în ce mai bine cu fiecare săptămână care trece şi poate câştiga şi el. Dar cred că jucătorii tineri nu sunt absolut deloc intimidaţi de marii jucători de azi. E foarte dificil pentru cineva ca Tsitsipas să câştige la Roland Garros, dar cu siguranţă poate provoca surprize mai mult decât a făcut-o în trecut.

Roger Federer joacă… el îl poate învinge pe Novak sau pe Rafa, însă să câştige 7 meciuri la rând nu ştiu dacă este posibil. Este un turneu deschis şi cred că după primele două tururi ne vom putea face o părere mai clară cine are şanse mai mari să câştige trofeul”, a adăugat Mats Wilander, citat de Agerpres.

FOTO: ProSport

Cu toate acestea, Mats Wilander şi-ar dori în ultimul act al open-ului francez doi jucători tineri: „Cred că finala mea de vis în acest an la Roland Garros ar fi Stefanos Tsitsipas împotriva unui Denis Shapovalov într-o formă de excepţie. Vreau să văd feţe noi. Iubesc jucătorii mari, dar pentru mine contează mai mult jocul de tenis. Nu mă deranjează dacă nu câştigă Rafa sau Novak”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri