Patru cazuri de infecții nosocomiale cu Acinetobacter, la Spitalul Judetean de Urgență Drobeta Turnu Severin

Ministerul Sănătății a primit o informare luni de la Direcția de Sănătate Publică  Mehedinți potrivit căreia, în secția ATI a Spitalului Judetean de Urgență Drobeta Turnu Severin, la finalul lunii aprilie 2019 au fost înregistrate 4 cazuri de infecții nosocomiale cu Acinetobacter, unul dintre acestea fiind purtător la momentul internării.
Conform raportului DSP Mehedinți, toți pacienții aveau afecțiuni grave, cronice precum: diabet, bronhopneumopatie, encefalopatie hipercapnică, poliglobulie, insuficiență renală, sindrom de citoliză hepatică, insuficiență cardiacă. De asemenea, doi dintre ei prezentau la examenul bacteriologic din exudatul bronșic efectuat  la internare Acinetobacter, respectiv Kebsiella Spp.

Cei 4 pacienți au decedat din cauza afecțiunilor preexistente.

Deoarece la testele de autocontrol efectuate de unitatea sanitară nu a fost evidențiată niciodată prezența Acinetobacter, neputându-se depista sursa de infecție,  Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu -Severin a decis inchiderea temporara a activitatii sectorului septic al sectiei ATI, din dupa-amiaza zilei de 03.05.2019 pentru efectuarea operatiunilor de curățenie și dezinfecție a întregului sector septic.

Ministerul Sănătății a cerut Direcției de Sănătate Publică Mehedinți să verifice modul în care Spitalul Județean a respectat procedurile în acest caz și a solicitat ca mâine, 7.05.2019, după finalizarea activitatilor de dezinfectie, Directia de Sanatate Publica Mehedinti să se deplaseze la Spitalul Judetean de Urgenta Drobeta Turnu Severin pentru a preleva probe din secția de ATI. În funcție de rezultatele acestor probe se va decide reluarea activității.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *