Caută
Close this search box.

PNL, în şedinţă. Cine ar putea fi candidatul liberalilor pentru şefia Camerei Deputaţilor

Conducerea PNL se reunește în ședință la această oră. De pe poziția de câștigători ai scrutinului, liberalii vor propune un candidat pentru șefia Camerei Deputaților, lăsat liber de Liviu Dragnea.

Conducerea liberală face o analiză a rezultatelor obținute la alegerile europarlamentare. Chiar dacă au motiv de celebrare, liderii liberali nu sunt mulțumiți de scorul înregistrat, în special în marile orașe, acolo unde au pierdut în fața celor de la USR-PLUS, potrivit tvr.

În Capitală, rezultatele obținute de organizațiile de sector sunt cele mai slabe la nivel național.

Potrivit unor surse din partid, liderii principalelor organizații de la nivelul Capitalei ar putea fi maziliți în perioada următoare.

Pe linie parlamentară, au avut loc negocieri cu cei de la USR și cu partidul lui Victor Ponta. Se pare că pentru șefia Camerei Deputațillor, PNL va opta pentru o candidatură separată deoarece negocierile pentru o candidatură comună pentru preluarea acestei funcții s-au soldat cu eșec.

Potrivit surselor citate de tvr, reprezentantul PNL pentru această funcție ar putea fie liderul deputaților liberali, Raluca Turcan, fie actualul secretar general al partidului, Robert Sighiartău.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri