Caută
Close this search box.

Predicțiile lui Einstein confirmate de o Eclipsă de soare!

La începutul secolului XX, o eclipsă totală de Soare urmărită de milioane de oameni din întreaga lume a confirmat pentru prima dată previziunile unui tânăr savant pe nume Albert Eistein. În 1919, astronomul Aerthur Eddington s-a deplasat într-un loc din care eclipsa putea fi observată în cele mai bune condiții, pentru a testa predicțiile Teoriei Generale a Relativității a lui Einstein.

Percepția noastră asupra pozițiilor reale ale stelelor este distorsionată de câmpul gravitațional al Soarelui, care curbează lumina aștrilor care ajunge pe Pământ. Cu doar patru ani înainte, marele fizician publicase teoria conform căreia gravitația corpurilor cerești cauzează curbarea spațiului, iar lumina stelelor se curbează, la rândul ei, urmând această traiectorie. Potrivit teoriei, lumina stelelor îndepărtate ajunge pe Pământ pe o traiectorie curbată de gravitația Soarelui. Singurul prilej de a testa teoria lui Einstein era în timpul unei eclipse, când Soarele apare întunecat (în spatele Lunii), iar stelele din apropierea sa (invizibile în restul anului, din cauza strălucirii Soarelui) pot fi observate.

Conform Discover Magazine, Eddington cunoștea poziția exactă a unei stele care ar fi trebuit să fie blocată de Soare. Însă, dacă gravitația Soarelui curba lumina stelei, așa cum susținea Einstein, atunci steaua trebuia să pară că se află într-o cu totul altă poziție decât cea în care se afla în realitate.

Eddington a măsurat și a confirmat pentru prima oară o previziune a Teoriei Relativității Generale a lui Einstein. Însă cel mai mare beneficiu științific al unei eclipse totale de Soare este perspectiva pe care ne-o oferă asupra coroanei solare.

În condiții normale, aceasta este invizibilă. De fapt, dacă nu ar exista eclipse totale de Soare, poate că nici nu am ști că acesta are o coroană și o atmosferă rarefiată și foarte fierbinte. Discul solar este de milioane de ori mai strălucitor decât coroana din jurul său. Dacă putem întuneca discul cumva, putem vedea coroana. Este foarte important faptul că putem observa coroana, fiindcă altfel nu am ști că acest strat al atmosferei solare se extinde în spațiu. De fapt, aici pe Pământ, suntem cuprinși în atmosfera solară și în coroana extinsă a Soarelui.

În 1915, tânărul savant Albert Einstein a publicat patru lucrări. El și-a formulat teoria relativității ceva mai târziu, numind-o Teoria Generală a Relativității.

În timpul eclipselor totale de Soare sunt posibile observații care altfel pot fi efectuate doar de pe telescoapele din spațiu. Einstein a prezentat atunci lumii mai multe ecuații revoluționare. Dintre acestea, una modifica legea gravitației propusă de Isaac Newton.

La acea vreme, Einstein era deja un savant celebru în Germania, însă abia după aceea a dobândit faima internațională. Dovedind corectitudinea teoriei lui Albert Einstein, Eddington l-a transformat pe acesta peste noapte într-o vedetă internațională.

În 1920, Einstein era cel mai aclamat savant al epocii, iar în 1921, a primit premiul Nobel pentru fizică pentru munca sa excepțională legată de efectul fotoelectric.

Deși acum este celebru pentru teoria relativității, la acea vreme teoria sa încă ridica multe întrebări. Acestea au fost clarificate mai târziu, în urma a numeroase experimente

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri