Caută
Close this search box.

Profesor al Universității din Iași, după revenirea lui Tudorel Toader: Mă gândesc să plec la căpșuni

tudorel-toader

Un cadru didactic de la Universitatea Al.I. Cuza din Iași spune că se gândește să plece la cules de căpșuni și că își va da demisia „dacă acest personaj sinistru încă mai este ținut în brațe ca rector”. El face referire la Tudorel Toader, cel care a revenit la conducerea universității.

Asistent universitar la Universitatea „Al.I.Cuza” din Iași, Andrei Stipiuc a postat pe Facebook un text în care își arată dezamăgirea cu privire la ceea ce se întâmplă în universitate.

„Mă gândesc foarte serios să plec la căpșuni din vară (că bani înapoi am tot dat pe parcursul jdemiilor de ore de module pedagogice, masterate și doctorat devotate aceleiași instituții, pe autoiluminarea anuală autofinanțată, precum și pe căruța de lucruri aduse de acasă la clasă, pentru că lipsesc la ore lucruri esențiale care cred că se găsesc în inventarul oricărei școli obișnuite. La Universitate, da?). Dacă nu facem grevă în vara asta, boicotând, de exemplu, procesul de admitere – mi se pare o idee – eu nu pot să mai lucrez pe brânci cu studenții, cu noi lucruri aduse de acasă, în săli insalubre, neîncălzite și care stau să se dărâme, în aceeași instituție care organizează și finanțează conferințe cu tovarășul rector, soția și partenera de călătorii de la CC. Și multiplicați voi mai departe”, scrie cadrul didactic pe pagina de socializare.

Acesta spune că nu e ușor să o ia de la început la 40 de ani, dar nici să rămână coleg cu oameni care, în opinia lui, nu au ce căuta la catedră.

„Nu-i ușor s-o iei de la 0 la 40 de ani, dar nici să continui să fii complice și <coleg> cu o serie de specimene care numai la catedre nu au ce căuta. Când asemenea specimene ajung taman în pozițiile de top, în contextul pe care-l știți, parcă-i prea de tot de-acum. Este foarte trist ce se întâmplă. Universitatea a căzut în derizoriu și vulgaritate, devenind sediul unei grupări care operează doar cu excepții de la regulile clare, din cauza căreia/cărora or să devină excepții chiar profesorii interesați cu adevărat de studenți și de colegialitatea pentru un bine comun, care chiar ar trebui să fie nobil. Mi se pare incredibil că în 2019 cei care trebuie să se ocupe de educația tinerilor nu înțeleg ce este educația și le dinamitează pur și simplu viitorul”, mai scrie profesorul.

El anunță că după examenul de licență va intra în grevă.

„Dacă asta este formula de succes pe care o urmărește UAIC Iași și dacă noul model de profesor este cel din vârf, cred că le va fi mai ușor și mai bine fără mine. După licențe voi intra în grevă, iar apoi, dacă acest personaj sinistru încă mai este ținut în brațe ca rector, îmi voi da demisia. Cu alte cuvinte, promoția 2019, absolvim împreună!”, mai spune cadrul didactic.

Tudorel Toader a revenit la funcția de rector al Universității din Iași.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri