Caută
Close this search box.

PSD contra PSD. Marian Oprișan: ”Afară cu el!”

Deja celebrul senator PSD Marian Oprişan a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că cere categoric demisia unui … coleg din PSD, tot senator, anume Virginel Iordache.

„Nu se poate aşa ceva! Este inadmisibil să ai asemenea comportament în ţara asta. Dacă are onoare, o face, îşi dă demisia, dacă nu o să rămână cu onoarea nereparată, ar trebui dat afară din partid. Eu voi cere să fie exclus din PSD”, a spus liderul PSD.

La rândul său, senatorul Virginel Iordache scrie pe Facebook că a fost acuzat „de tot felul de netrebnicii” pe care le-ar fi săvârşit în această perioadă. Senatorul precizează că starea sa de sănătate s-a degradat brusc în noaptea de 12 mai, însă în 13 mai a rămas acasă. În 13 mai, febra i-a ajuns la 39,6, iar durerile de cap şi de articulaţii au devenit aproape insuportabile, astfel că a doua zi s-a prezentat la Urgenţe la Spitalul „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava.

„Aici am rămas până în jurul orei 14….?!, timp în care mi s-a administrat un algolcamin injectabil, perfuzii cu B1 si B6, am fost consultat de 2 medici de specialitate. Mi s-a făcut de asemenea un ECO cord, care nu a dezvăluit nimic din cauzele bolii. După aceste examene medicale, am fost informat că medicii nu ştiu ce diagnostic să-mi dea, că există o polemică medicală şi că în seara respectivă voi fi internat la Reumatologie. În toată această perioadă starea mea de sănătate se degrada continuu. La sosirea mea în secţia de Reumatologie, medicul mi-a spus că de fapt locul meu nu este acolo, că nu rămân decât peste noapte, pentru că s-ar putea sa am ceva viral şi trebuie să merg la Infecţioase. Apoi a venit medicul de gardă, de la Infecţioase, spunându-mi că nu aş avea simptome de infecţioase, dar dacă aş dori, a doua zi m-ar putea interna, dar trebuie să mă informeze că pe secţie este epidemie de rujeolă. Evident miercuri am fost internat la secţia de infecţioase, mi s-a făcut un tratament şi mai multe investigaţii, dar starea mea de sănătate se degrada continuu. Eram suspect de meningită, de o enteroviroză sau o infecţie cu mycoplasma şi de multe altele pe care nu are rost să le înşir. Noaptea de miercuri spre joi a fost cumplită. Febra a crescut, transpiraţii puternice si dureri de cap incredibile”, scrie senatorul.

Acesta spune că a doua a avut o discuţie cu medicul care îl îngrijea şi care i-a spus că este o boală infecţioasă, că observă că starea sa s-a înrăutăţit. Tot senatorul spune că medicul i-a sugerat să facă puncţii lombare pentru „a elucida enigma meningitei”, însă le-a refuzat.

„La întrebarea mea ce să fac, în aceste condiţii, domnia sa mi-a spus că poate ar fi mai bine să încercăm un transfer la o clinică universitară de specialitate, unde există o mai mare varietate a metodelor de investigaţie. Nu s-a pus nicio clipă problema de lipsa de profesionalism, de lipsă de deontologie profesională din partea medicilor şi a personalului medical din cadrul Spitalului din Suceava. Ba dimpotrivă tot personalul a dat dovadă de disponibilitate, de profesionalism dar atât s-a putut face la Suceava. Nu am refuzat nici-un demers medical (cu excepţia celui menţionat), nu am pus la îndoială niciun moment capabilitatea medicilor din Spitalul Judeţean Suceava. În urma demersurilor făcute de medicul ce mă îngrijea, am primit acordul transferului de la Suceava la Spitalul de boli infecţioase Matei Balş din Bucureşti, iar mijlocul de transport nu putea fi altul decât salvarea sau elicopterul, deoarece transportul trebuia să se facă sub supraveghere medicală. Dată fiind starea sănătăţii mele, faptul că salvarea ar fi făcut cel puţin 6 -7 ore până la Bucureşti s-a hotărât să fiu transferat cu elicopterul, în condiţiile în care vremea o permitea şi elicopterul disponibil. Lucru cu care am fost de acord. Precizez că nu am dat nici-un telefon, nu am vorbit cu nimeni despre transportul meu, lucruri care pot fi verificate cu uşurinţă. De toate aceste aspecte s-a ocupat medicul care mă trata şi care a fost mai mult decât corect cu mine. Medicul nu a tratat senatorul ci pacientul, alegând cele mai optime metode pentru a-i conserva starea de sănătate”, scrie Iordache.

Acesta adaugă că a făcut o „sinteză a filmului mult discutatului caz Iordache”, mărturie stând analizele medicale, fisele de observaţii, diagnostic etc.

„Acum, în final, nu pot să nu mă întreb cât de josnic trebuie să fii să minţi, să foloseşti starea de sănătate a unui om ca armă politică, de ce trebuie să ne comportam îm felul acesta?”, se întreabă senatorul.

Managerul Spitalului de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, Vasile Râmbu, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că senatorul Virginel Iordache, internat săptămâna trecută în spital cu enteroviroză, i-a ameninţat şi presat pe medici să solicite elicopter SMURD pentru a fi transfertat la Bucureşti şi că acesta nu a avut un comportament adecvat poziţiei sociale pe care o are.

Presa locală a scris că senatorul PSD Virginel Iordache a fost transportat la Bucureşti, săptămâna trecută, de la Suceava, acuzând dureri de cap, ameţeală şi diaree. Senatorul a fost consultat şi i s-a spus că nu este nimic grav, dar parlamentarul a insistat să fie transferat cu elicopterul în Capitală.

În replică, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat că pacientul nu ar fi fost transferat dacă nu ar fi existat probleme şi că sunt criterii ale DSU privind astfel de demersuri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri