Caută
Close this search box.

Simona Halep are adversare puternice la Turneul de la Madrid

simona-halep

Simona Halep şi-a aflat vineri prima adversară a turneului Mutua Madrid Open 2019.

Competiţia este transmisă începând de sâmbătă, de la ora 12.00, în direct pe Digi Sport 2.

România are patru reprezentante pe tabloul principal al turneului de la Madrid.

Simona Halep, Mihaela Buzărnescu, Irina Begu și Sorana Cîrstea vor juca direct în primul tur al competiției din capitala Spaniei. Ion Țiriac le-a oferit câte un wild card ultimelor două. Irina Bara a primit și ea un wild card pentru calificări, potrivit digisport.ro.

Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 3, va evolua contra unei jucătoare venite din calificări în primul tur al turneului de categorie Premier Mandatory de la Madrid.

Simona Halep, aflată pe partea de tablou a liderului WTA, japoneza Naomi Osaka, pe care o poate întâlni în semifinale, va juca în manşa a doua, dacă se va califica, împotriva învingătoarei dintre britanica Johanna Konta, locul 47 WTA, şi americana Alison Riske, locul 49 WTA.

Sportiva din Constanţa mai poate da piept cu germana Julia Goerges, locul 17 şi cap de serie numărul 16, în optimi şi cu ucraineanca Elina Svitolina, locul 6 WTA şi cap de serie numărul 6, sau cu australianca Ashleigh Barty, locul 9 WTA şi cap de serie numărul 9, în sferturi.

Tot în primul tur, Mihaela Buzărnescu, locul 29 WTA, va evolua cu australianca Ajla Tomljanovici, locul 43 WTA, Irina Begu, locul 96 WTA şi beneficiară a unui wild card, va juca împotriva Yuliei Putintseva din Kazahstan, locul 41 WTA, iar Sorana Cîrstea, locul 93 WTA, de asemenea prezentă pe tablou cu wild card, va da piept cu americana Madison Keys, locul 14 WTA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri