Caută
Close this search box.

Suspecții în cazul bărbatului înjunghiat mortal la Galați, ar fi elevi la Seminarul Teologic. Polițiștii i-au reținut

Doi elevi de 18 şi 19 ani, din Galaţi, au fost reţinuţi de procurori sâmbătă, pe bază de ordonanţă, transmite Agerpres.

Cei doi sunt suspecţi în cazul bărbatului înjunghiat mortal, joi seară pe stradă în Galați.

Potrivit anchetatorilor, cei doi au fost identificaţi vineri, au fost audiaţi, iar procurorul de caz a dispus reţinerea pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore.

Suspecţii vor fi prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, sub acuzaţia de omor.

Conform unor surse apropiate anchetei, cei doi ar fi elevi la Seminarul Teologic din Galaţi, nu aveau nicio legătură cu victima. Totul s-a petrecut după un conflict spontan.

Un bărbat de 41 an, din Galaţi a fost înjunghiat mortal, în noaptea de joi spre vineri, pe o stradă din apropierea Şcolii nr. 20 din localitate. Potrivit reprezentanţilor Serviciului de Ambulanţă Galaţi, bărbatul zăcea inconştient pe caldarâm, cu o rană la cap şi o lovitură de cuţit în piept. Victima a fost resuscitată, intubată şi transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Galaţi. Cu toate eforturile medicilor, bărbatul a murit.

Din primele cercetări efectuate de criminalişti şi procuri, se pare că victima a avut o altercaţie cu mai multe persoane.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri