Caută
Close this search box.

Teodorovici neagă că intenționează înlăturarea șefei ANAF si a lui Vâlcov

psd

Ministrul Finanțelor Eugen Teodorovici a declarat sâmbătă, pentru Mediafax, că nu s-a discutat despre înlocuirea șefei ANAF Mihaela Triculescu sau a consilierului pe probleme economice Darius Vâlcov, în contextul informațiilor apărute în spațiul public.

„Vă spun clar că nu a discutat nimeni despre un astfel de subiect!”, a declarat Eugen Teodorovici pentru Mediafax.

Ministrul Finanțelor a răspuns în acest fel la întrebarea legată de o posibilă decizie de înlăturare a președintei ANAF, Mihaela Triculescu, și ulterior a lui Darius Vâlcov, consilier al premierului pe probleme economice.

Informația furnizată de „Adevărul”, potrivit căreia Viorica Dăncilă ar pregăti debarcarea celor doi, vine în contextul în care vineri premierul a decis să renunțe și la serviciile Ancăi Alexandrescu, un alt om apropiat al lui Liviu Dragnea, asemenea lui Darius Vâlcov.

Ministrul Eugen Teodorovici și-a exprimat totuși, vineri, nemulțumirea față de activitatea șefei ANAF, Mihaela Triculescu, spunând că activitatea acesteia va fi evaluată în prima jumătate a anului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri