Viceprimarul PSD, Marian Olan, din comuna giurgiuveană Izvoarele, apare într-o filmare amenințându-l cu o sabie pe președintele organizației ALDE din localitate, Alin Bănică. Imaginile îl arată pe viceprimarul PSD cum scoate sabia din mașină și vine spre un șeful ALDE local.

Alin Bănică a declarat că viceprimarul PSD a venit după elm în fața biroului firmei sale: ”A scos din mașină sabia și m-a amenințat, l-a lovit pe un prieten de-al meu care a încercat să-l oprească. M-a amenințat în legătură cu politica, eu am fost în trecut primarul localității și l-am susținut pe el și pe actualul primar, a fost o eroare. Mi-a reproșat că îl concurez”, a declarat Bănică.

Marian Olan nu a răspuns la apelurile G4Media.ro pentru a-și spune punctul de vedere. Șeful ALDE Izvoarele a mai declarat că a chemat imediat poliția, sunând la 112, dar le reproșează oamenilor legii că nu i-au pus fiola liderului local al PSD: ”Era clar sub influența alcoolului, dar polițiștii l-au lăsat să plece”.

Incidentul dintre cei doi aliați politici are loc pe fondul detașării la București, la Inspectoratul General de Poliție, a șefului Inspectoratului Județean de Poliție Giurgiu. Detașarea pentru 60 de zile a venit cu doar trei zile înaintea alegerilor, într-un județ marcat de rivalități politice dure între diferitele partide.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

4 + 8 =