Caută
Close this search box.

Alertă meteo: Cod galben de instabilitate atmosferică și caniculă în 32 de județe

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, valabilă pe parcursul acestei zile în 32 de judeţe, respectiv o informare de disconfort termic, caniculă şi vreme instabilă pentru regiunile vestice şi sudice, în vigoare până duminică seara.

Potrivit meteorologilor, sâmbătă, între orele 12:00 şi 23:00, în cea mai mare parte a Moldovei şi a Munteniei, local în Dobrogea, Oltenia, Crişana, Maramureş şi la munte vor fi intervale cu manifestări de instabilitate atmosferică accentuată. Astfel, se vor semnala averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 20 – 25 l/mp, iar izolat 40 -50 l/mp.

Pe de altă parte, de sâmbătă, de la ora 12:00, până duminică, la ora 23:00, vremea va fi călduroasă, izolat caniculară în regiunile vestice şi sudice. În orele amiezii disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi cu precădere în zonele de câmpie. Îndeosebi după-amiaza şi seara, vremea va fi instabilă la deal, la munte şi local în celelalte regiuni. Vor fi perioade cu averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15 – 25 l/mp şi izolat 35 – 40 l/mp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri