Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice Iraniene (IRGC) susține că a doborât o dronă spion americană în spațiul aerian iranian, potrivit BBC.
Mass-media de stat a raportat că militarii au lovit o dronă, pe care au numit-o drept RQ-4 Global Hawk, lângă Kuhmobarak, în sudul provinciei Hormozgan din Iran. Armata americană nu a confirmat dacă a fost lovită o dronă, dar un purtător de cuvânt a negat că aeronava s-a aflat în spațiul aerian iranian.
Evenimentul se întâmplă la câteva zile după ce Pentagonul a declarat că a detașat 1000 de soldați în plus în regiune, pe fondul tensiunilor. Washingtonul a acuzat Iranul de atacarea tancurilor petroliere cu mine în Golful Oman. Tensiunile au fost alimentate în continuare luni, când Iranul a declarat că stocul său de uraniu slab îmbogățit ar putea, săptămâna viitoare, să depășească limitele pe care le-a convenit cu puterile internaționale în 2015. Iranul și-a intensificat producția ca răspuns la înăsprirea sancțiunilor economice din partea SUA, care a părăsit anul trecut acordul nuclear.
Kuhmobarak, locul în care Iranul a declarat că a doborât drona, este aproape de strâmtoarea Hormuz – un drum-cheie pentru aprovizionarea cu petrol la nivel mondial. Căpitanul în marină, Bill Urban, purtătorul de cuvânt al comandamentului militar central al SUA, a declarat agenției de presă Reuters că „în prezent nu funcționează aeronave americane în spațiul aerian iranian”, dar a refuzat să comenteze în continuare.