Ministrul Internelor, Carmen Dan, este pregătită să renunțe la funcția deținută în Partidul Social Democrat! Carmen Dan este vicepreședintele PSD, dar protejata lui Liviu Dragnea a declarat răspicat că nu va mai candida pentru vreo funcție în partid, dacă și postul ei va fi scos la concurs! Decizia vine la scurt timp după condamnarea lui Liviu Dragnea!

Carmen Dan renunţă la toate funcţiile din PSD, dacă vor fi scoase la concurs

“Nu vizez nicio funcție. Sunt vicepreședinte al partidului, dacă se va lua decizia să se facă alegeri și pentru vicepreședinți, nu voi candida pentru un alt mandat. Vom vedea. Din ce s-a stabilit, cel puțin până în acest moment, se va pune pe masă mandatul de președinte, președinte executiv și secretar general”, a declarat Carmen Dan pentru Antena 3.

Întrebată dacă o va susține pe Viorica Dăncilă la conducerea formațiunii social democrate, ministrul a replicat: “Încă nu știu care sunt candidații. Dacă își va depune această candiatură, binențeles va avea susținere totală”.

Carmen Dan, șocată de condamnarea lui Liviu Dragnea

Carmen Dan se pare că nu mai vrea nicio funcție în PSD, după condamnarea lui Liviu Dragnea. Ministrul Internelor a recunoscut că trimiterea la închisoare a președintelui PSD a șocat-o! “Eu nu am crezut niciun moment că decizia va fi aceea. Odată ce s-a întâmplat, cei din PSD au perceput acest lucru ca un șoc. Membrii acestui partid sunt cei care conștientizează că acest partid trebuie să își regăsească echilibrul. Nu mă gândeam că va fi această soluție. Atunci când PSD a trecut prin perioade de criză a avut capacitatea de a se regrupa.

Cred că asta se va întâmpla și acum. S-a pierdut o bătălie și aici vorbesc de alegerile europarlamentare, dar cred că o să ne regrupăm. Eu nu am vorbit cu domnul Dragnea, nu am avut posibilitatea. Nu a existat această solicitare. Dânsul stabilește cu cine discută la telefon”, a declarat Carmen Dan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

1 + 8 =