Caută
Close this search box.

Cei doi fabuloși Hagi, IANIS și GICĂ, au sedus Franța. Celebra ”L’EQUIPE” se închină în fața lor!

Cea mai reputată publicație de sport a LUMII, cotidianul L’Équipe, a dedicat o întreagă pagină (lucru rar) lui Ianis Hagi în ediția tipărită, chiar în ziua meciului cu Franța. Materialul este intitular „Hagi, moștenitorul Carpaților”, iar francezii îl analizează pe Ianis din toate unghiurile, inclusiv tatăl său oferindu-le informații prețioase.

„ Ianis strălucește pe teren, în timp ce părintele său, legenda vie a țării, radiază în tribună, unde atrage toate privirile. Cel mai bun jucător din istoria selecționatei naționale, «Maradona al Carpaților», găsește cu greu loc printre suporterii care vor să discute cu el”.

Ianis trăiește acest Euro ca pe o trambulină care-l poate duce departe. E urmărit cu atenție de cluburile din Premier League și de Galatasaray, ultimul club al carierei tatălui. De altfel, Ianis s-a născut la Istanbul și poartă în mod natural numărul zece” – notează L’Équipe

„Totul era plănuit, aveam viziunea mea, pe care am concretizat-o pentru a regăsi succesul. Fotbalul nostru își pierduse școala și profesorul. Am revenit la bază pentru a lansa o generație mai bună ca a noastră. Eu și Ianis suntem diferiți ca joc, dar, în interior, suntem identici. Ianis e inteligent și talentat, dar trebuie încă să progreseze. Are personalitate și lovește mingea bine cu ambele picioare” – le-a spus Gică Hagi francezilor.

Ianis Hagi a confirmat așteptările la turneul final. A marcat atât împotriva Croației, cât și împotriva Angliei. Mai important, a fost extrem de util în jocul echipei, cu o mulțime de pase bune oferite atacanților. ;I A DUS ECHIPA ]N SEMIFINALELE EURO! O VA DUCE, POATE, CHIAR LA VICTORIA FINAL[!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri