Un scenariu îngrijorător care dezvoltă ideea că omenirea ar putea începe să dispară în deceniile care vin, în special din cauza schimbărilor climatice, a fost susținut de un fost șef din Apărarea australiană.

Analiza publicată de Breakthrough National Centre for Climate Restoration, un ONG din Melbourne, Australia, descrie schimbările climatice drept „o amenințare pe termen mediu și scurt la adresa civilizației umane” și avansează un scenariu care e foarte probabil să devină realitate în următorii 30 de ani, dacă nu vor fi luate măsuri drastice. Lucrarea susține că riscurile sunt mult mai grave decât își asumă autoritățile la nivel formal, dar aproape imposibil de cuantificat, pentru că „nu fac parte din experiența pe care a trăit-o omenirea în ultimii 1.000 de ani”, arată jurnaliștii de la Vice.