Caută
Close this search box.

”Cod roșu” la Ambulanța București-Ilfov: Peste 1000 de solicitări, în 24 de ore, din cauza căldurii

În ultimile 24 de ore, la  Serviciul de Ambulanţă al Capitalei au fost înregistrate 1312 de solicitari dintre acestea 825 au fost urgenţe de cod roşu (urgenţe grave) şi de cod galben, a declarat pentru MagnaNews dr. Alis Grasu, managerul instituţiei.

Aceasta a menţionat că acestea nu au fost neapărat determinate de căldură, aceasta influenţând pe cei cu afecţiuni crronice, bătrânii şi copiii.

Un număr de 168 de persoane au fost în loc public, 25 fiind în stare de conştienţă, 25 au avut scurte perioade de pierdere a conştienţei.

Dr. Alis Grasu atrage atenţia ca, în intervalul orar 11 – 18, să nu umblăm prin soare dacă este posibil, să purtăm îmbrăcăminte adecvată respectiv culori deschise, haine largi şi care să acopere tot corpul, eventual umbrele, pe cap pălării, şi să ne hidratăm corespunzător.

Hidratarea ar trebui cu apă, ceaiuri, nu cu sucuri.

Hidratarea ar trebui să se facă la interval de 20 de minute, a precizat medicul şef al Ambulanţei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri